Comisia de repartizare a locuinţelor pentru medici din Tulcea, înființată abia la un an după finalizarea imobilelor
Consiliul Judeţean Tulcea a început procedurile pentru înfiinţarea comisiei care va repartiza locuinţele destinate specialiştilor din domeniul sănătăţii după aproape un an de la finalizarea imobilelor. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tulcea, Tudor Năstăsescu, a declarat marţi, pentru Agerpres, că a primit o solicitare pentru nominalizarea a două persoane care vor face parte din această comisie.
„Una dintre cele două persoane care va reprezenta SJU în cadrul comisiei va fi directorul medical al unităţii, iar cealaltă voi fi eu”, a precizat Tudor Năstăsescu.
El şi-a exprimat speranţa ca deciziile privind repartizarea apartamentelor ANL să fie luate cât mai repede, în condiţiile în care unităţile sunt finalizate de aproape un an: „Toate dosarele depuse de solicitanţi pentru acordarea locuinţelor trebuie înnoite”, a adăugat managerul Spitalului Județean.
ANL a recepţionat, în luna noiembrie a anului trecut, două scări de bloc cu 14 garsoniere, 40 de apartamente cu două camere şi şase apartamente cu trei camere. Cele două imobile, a căror construcţie s-a încheiat în august 2017, au fost realizate cu scopul de a atrage medici în judeţul Tulcea, în condiţiile unui deficit major de specialişti semnalat în repetate rânduri, de peste zece ani, de autorităţile judeţului.
Apartamentele nu au putut fi repartizate din cauza legislaţiei care prevedea, până anul trecut, că de locuinţele ANL nu pot beneficia decât tinerii cu vârste mai mici de 35 de ani, niciunul dintre specialiştii SJU neîndeplinind acest criteriu.
Conducerea Consiliului Județean Tulcea a făcut demersuri pe lângă autorităţile naţionale pentru modificarea legislaţiei, astfel încât, în momentul de faţă, şi specialiştii din domeniul sănătăţii cu vârste de peste 35 de ani pot avea acces la unităţile ANL.
Autorităţile judeţene nu au putut trece la repartizarea locuinţelor nici după modificarea legislaţiei în domeniu, în contextul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu a avizat favorabil criteriile de repartizare a apartamentelor. Avizul a fost primit luna trecută, astfel că membrii CJ Tulcea au adoptat la sfârşitul lunii iunie criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor şi în repartizarea locuinţelor ANL.