Nicolicea și conferința de presă permanentă

Refuzul presei acreditate la Camera Deputaților de a-l înregistra pe Eugen Nicolicea e o zvâcnire de demnitate a unor oameni care s-au săturat să fie reporteri-stativ la dispoziția politicienilor. Cu atât mai remarcabilă cu cât e rară. Și întrerupe un fel de conferință de presă permanentă, în care Nicolicea și alții ca el se află de vreo 10 ani.

Să începem cu episodul de pe 2 iulie. S-a întâmplat ce se vede mai jos:

Camera Deputaților, 2 iulie. Înregistrare de Cristi Citre

Atâta cât se poate auzi, discuția poate fi rezumată așa:

Eugen Nicolicea: [Dacă tot] sunteți aici vreau să vă fac o corecție la…

Jurnalistă: …Nu faceți o declarație fără să vă [fie cerută].

Jurnalist: [Nu îl preluăm] pentru că vorbește urât. Nu. Nu.

Completările din parantezele drepte îmi aparțin.

Presa a pus în legătură incidentul cu un conflict al lui Nicolicea cu Cătălin Predoiu, în care Nicolicea folosise expresia “la budă”, dar mai ales cu faptul că zilele trecute jurnaliștilor de la Camera Deputaților le-au fost impuse restricții de acces, după ce Nicolicea îi admonestase: “Stați tolăniți aici ca la autogară”, adică în holul din fața Comisiei pentru legile justiției.

Cum spuneam, presa s-a supărat pe limbajul lui Nicolicea și nu vrea să se implice într-un scandal de doi lei, în care Nicolicea e agresorul. Dar mai mult de atât.

Amintiri de la proteste

Prin februarie 2017, mă plimbam de la proteste la DNA și de la DNA la Parlament cu Marco Kauffman Bossart de la Neue Zürcher Zeitung, un cotidian quality elvețian gen Frankfurter Allgemeine Zeitung. Pe lângă relatarea propriu-zisă a protestelor, ne trebuiau bineînțeles interviuri de la actorii politici și instituționali implicați. Cu PSD-ul a fost însă foarte greu.

După o serie întreagă de tentative de a îl obține pe Liviu Dragnea și, mai apoi, pe Lia Olguța Vasilescu, de la biroul de presă ni s-a întors o contrapropunere, formulată oarecum evaziv: Dacă ne interesează Eugen Nicolicea…

Da, ne interesează, am răspuns. Normal e să ai și poziția PSD. Deși alte dăți mă mai chinuisem să obțin PSD pentru presa străină, iar PSD nu prea voia.

În ziua respectivă, am ajuns la Parlament, unde ne-a luat de la poartă chiar Eugen Nicolicea. Dar, în birou, Nicolicea ne-a așezat la o coadă. Probabil, fusese desemnat – sau se ceruse –vector de comunicare al partidului în acele zile. Înaintea noastră, era o jurnalistă de radio suedeză. Dacă aveți legătură cu presa, știți că genul de interviu pe care-l voiam noi e de regulă scurt. Timpul trecea însă și recunosc că am început să glumim pe seama suedezei: Vrea să știe tot sau ce naiba face acolo cu Nicolicea?

După vreo trei sferturi de oră, iese suedeza și intrăm noi. Marco pune o întrebare, nu mai știu care. Nicolicea spune că vrea să înceapă cu niște explicații. Și începe, iar după ce începe nu se mai termină. Vreo oră. Deja vu total din zilele anterioare, toate spin-urile aruncate în piață de PSD despre partide perdante care nu se pot consola cu rezultatul alegerilor și destabilizează țara și așa mai departe.

Schimbăm o privire complice: uite, asta făcuse suedeza cu Nicolicea.

Politicos în persoană și al naibii în scris, Marco reușește cumva să asculte toate elucubrațiile repetitive ale lui Nicolicea. Mai are vlagă să pună și niște întrebări, la sfârșit. Întrebările primesc niște răspunsuri sumare și neconcludente.

De ce se comportă PSD așa cu presa?

Nu e o decizie care a fost luată în secret la o anumită dată, dar e clar: prin presă, PSD înțelege yesmanii de la posturile TV prietene. Se duce la emisiunile de la Antena 3 sau România TV ca să se bălăcească-n propriul noroi catodic, cu beneficii de orgoliu. Atunci când un politician are nevoie de notorietate, se expune și în alte contexte, așa cum a făcut Nicolicea.

Nenorocirea e alta: PSD nu e singurul partid care face asta. Iar România TV și Antena 3 nu sunt singurele posturi care se comportă cum se comportă. Nicolicea a făcut în iulie 2018 ceea ce a făcut și în februarie 2017. Presa s-a comportat altfel doar în iulie 2018, altfel e de multă vreme dispusă să înghită cam orice poziție exprimată de un politician, indiferent de relevanța ei.

Din fericire, nu absolut orice poziție, așa cum s-a văzut zilele trecute. Acum un an și jumătate, după ce i-a făcut capul cât o baniță lui Marco, Nicolicea a obținut doarvreo trei citate în Neue Zürcher Zeitung. În mediile românești, el și alții ca el obțin cam ce vor. Tradițional, cu presa nu vorbești neîntrebat. Sau convoci o conferință de presă. Dar, în realitate, pe teren, lucrurile funcționează și altfel. Cel puțin la noi.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro