La Helsinki se negociază preliminar viitoarea ordine globală mondială

Președinții Statelor Unite ale Americii și Federației Ruse, Donald Trump și Vladimir Vladimirovici Putin, se vor întâlni la Helsinki (Finlanda), la 16 iulie a.c., în cadrul unei prime întâlniri bilaterale directe (cele două părți nu exclud o viitoare serie de întâlniri bilaterale planificată a avea loc cu frecvență cel puțin anuală).

Este cert că acest “Summit” (de facto, întâlnire bilaterală la vârf), cum numesc chiar mass-media românești și cercurile politice locale întâlnirea celor doi lideri, face parte din efortul marilor actori globali (în speță SUA și F. Rusă) de a negocia configurația noii ordini globale. Am demonstrat anterior, în dese rânduri, că marile “turbulențe” geopolitice din ultima perioadă (Siria, Crimeea, Donbasul, Israelul, Iranul, Orientul Mijlociu etc.) reprezintă în fapt expresii ale tentativelor marilor actori de revizuire a actualei paradigme geopolitice globale.

Prezentarea defectuoasă, în mass-media europene, a unor presupuse falii între ideologia promovată de Donald Trump și cea a republicanilor, precum și atribuirea unei naturi imprevizibile acțiunilor de politică externă ale actualului președinte american, au rolul de a acredita ideea că politica externă a lui Trump nu ar fi sinonimă cu politica externă a Statelor Unite, idee inexactă și pernicioasă. Donald Trump face politica Statelor Unite în calitate de președinte ales al acestora – acesta este o evidență dincolo de orice îndoială. Citim deci în predispoziția lui Trump de construire a unei noi paradigme în politica externă americană o schimbare esențială enuntață anterior de “mutări de șah” precum mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim, retragerea SUA din acordul nuclear iranian, războiul comercial cu UE, consolidarea relației bilaterale cu Israelul, acțiunile în teren în Siria, livrarea de armament letal în Ucraina, dialogul cu liderul nord-coreean etc.

Este cert că cei doi lideri vor avea o agendă de dialog extrem de densă, din care nu vor lipsi conflictul din Siria, războiul din raioanele de est ale Ucrainei, Crimeea și Donbasul, Coreea (de Nord) și dialogul intracoreean, acordul nuclear iranian, situația explozivă din Orientul Mijlociu, acordurile și tratatele bilaterale privind armamentul nuclear, reglementarea controlului armamentelor, extinderea NATO în spațiul post-sovietic, reforma ONU, prezența și rolul Rusiei în „formatele mari” (G7, G20), revizuirea sistemului juridic internațional etc. Agenda de discuție va fi mult mai animată decât (o) vor sugera consilierii celor doi șefi de stat și tradiționalele comunicate de presă ce vor urma.

Părțile au decis deja câteva linii de detaliu care pot schimba maniera tradițională specifică unei întâlniri de acest gen: în urma întâlnirii va fi emisă o declarație comună (detaliu atipic pentru o simplă întâlnire la vârf); comunicatul privind locul și ziua întâlnirii a fost transmis public simultan de către părți; se are în vedere crearea unui cadru anual privind derularea de întâlniri bilaterale similare între cei doi lideri etc.

Momentul ales poate fi conectat cu derularea Summitului NATO de la Bruxelles, din perioada 11-12 iulie a.c., dovadă că tema relațiilor Alianței cu Moscova este văzută de către părți ca fiind semnificativă (nu dominantă). Tema dominantă o reprezintă construirea unui consens minim preliminar al părților privind configurația noii ordini globale a lumii, negocierea directă (de primă rundă) a modalităților și instrumentelor viitoarei ordini globale mondiale.

Cu siguranță nu se va ajunge la un consens deplin al SUA și Federației Ruse privind temele la zi – părțile recunosc indirect nevoia de noi negocieri inclusiv prin stabilirea unei frecvențe predeterminate a întâlnirilor bilaterale la vârf. Din această perspectivă, întâlnirea bilaterală de la Helsinki ar putea reprezenta prima etapă a negocierilor ruso-americane privind configurația noii ordini globale mondiale.

Este clar totodată că viitoarea ordine globală mondială nu va depinde exclusiv de SUA și Fed. Rusă. O serie de lideri europeni sunt deja îngrijorați de semi-clandestinitatea pregătirii acestei întâlniri bilaterale, de momentul ales, de excluderea din jocul politic a UE/NATO etc. Beijingul transmite semnale moderate și precaute, Parisul și Berlinul construiesc alte axe geopolitice în plan regional și global etc., Canada, Franța și Germania (modest prevenite de Trump cu privire la agenda de dialog ruso-americană) au deja viroze respiratorii etc.

Sunt extrem de convins că din termenii viitoarei declarații politice comune ruso-americane, pe care aș vedea-o publică chiar la 16 iulie a.c,, vom intui, prin bună lectură diplomatică, semnele consensului actual (preliminar) rus-american privind viitoarea ordine globală a lumii.

Iarăși aș mai paria că acest consens ar fi prioritar ruso-american și nu americano-rus, ca atare cred că Moscova va juca o vreme rolul de primă vioară în noua filarmonică mondială. Sunt extrem de convins și că, la 16 iulie, Donald Trump îl va invita pe Putin la Washington în vizită oficială (această vizită ar fi prima a unui președinte rus din 2005 încoace), ceea ce va pune sub semnul întrebării credibilitatea sistemului actual de sancțiuni internaționale la adresa Federației Ruse și actuala campanie transatlantică de izolare a Moscovei pentru activitățile sale destabilizatoare în regiunea extinsă a Mării Negre.

În fine, sunt extrem de convins că cei doi lideri vor anunța cu pompă o surpriză – o decizie comună privind rezolvarea unei crize pe care comunitatea internațională o apreciază a fi drept explozivă. Este prematur să anticipăm care va fi decizia comună surpriză a celor doi lideri; sigur este că poziționarea comună va viza o criză în derulare – Siria, Orientul Mijlociu, migrația, Ucraina etc. O întâlnire bilaterală de acest gen, anunțată glorios de cele două cancelarii, va fi sigur una care va miza pe impactul public al unei decizii majore comune.

Este adevărat că ultima surpriză pregătită și enunțată de Trump la ultimul său dialog cu Putin, crearea celebrei unități comune împotriva cyber-terorismului, a fost criticată și ridiculizată la Washington, însă sunt convins că președintele american va pregăti din timp teme și inițiative credibile, având câțiva iepuri grași în joben.

M-am mâhnit că nu am regăsit Bucureștiul pe lista posibilelor locuri agreate ale întâlnirii celor doi lideri. Evident că părțile nu aveau motive suficiente pentru ca Bucureștiul să reprezinte locul unei intersecții de opinie între Moscova și Washington. Nu pentru că Bucureștiul este văzut de părți prioritar ca fiind parte (aliat al unei părți). Ci pentru că o politică externă a Bucureștiului incoerentă și sincopată, deloc pro-activă, a făcut din România în ultimii ani o țară fără viziune, fără impact (major), fără inițiative geopolitice eficiente, fără credibilitate în plan extern. Suntem în afara unei liste internaționale de opțiuni agreate în care altfel încap Viena, Helsinki, Reykjavik etc.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro