Sari direct la conținut

Senatul a adoptat legea care permite aleșilor locali să-și mențină mandatele dacă partidul pentru care au candidat fuzionează. Traian Băsescu: "Asta este lăcomie de tip PSD"

HotNews.ro
Plenul Senatului, Foto: Hotnews
Plenul Senatului, Foto: Hotnews

Senatul a adoptat miercuri proiectul de lege care permite primarilor și consilierilor să-și păstreze mandatele chiar dacă partidele pe lista cărora au fost aleși fuzionează și să devină independenți. Proiectul a trecut cu 77 de voturi ” pentru” şi 34 de voturi „împotrivă”. La dezbaterile din Senat, Traian Băsescu i-a acuzat pe social-democrați că au făcut proiectul de lege pentru a recupera consilierii UNPR care au devenit independenţi după fuziunea PMP – UNPR

Conform inițiativei legislative adoptate calitatea de consilier local şi judeţean încetează de drept înainte de expirarea duratei mandatului în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitori electorali a fost ales. Prin excepţie, în cazul în care două sau mai multe partide fuzionează, consilierul local sau judeţean ales pe lista unuia dintre aceste partide politice devine independent.

De asemenea, un alt amendament îi vizează și pe primari. Astfel pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizatiei minorităților naționale pe a cărei lista de competitori electorali a fost ales, cu excepția partidelor politice care au fuzionat, situație în care primarul devine independent.”

La dezbaterile din Senat, Traian Băsescu i-a acuzat pe social-democrați că au făcut proiectul de lege pentru a recupera consilierii UNPR care au devenit independenţi după fuziunea PMP – UNPR.

La dezbaterile din Senat, Traian Băsescu i-a acuzat pe social-democrați că au făcut proiectul de lege pentru a recupera consilierii UNPR care au devenit independenţi după fuziunea PMP – UNPR. „Asta este lăcomie de tip PSD. V-aş aduce aminte că aţi mai făcut transferuri gratuite şi prin OUG 55/2014 care a fost declarată neconstituţională. Ceea ce faceţi astăzi este pornit de la credinţa dvs că nu aveţi puterea până nu aveţi şi Justiţia şi toată administraţia şi toate cele”, a spus Băsescu.

Senatul este Cameră decizională iar proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro