Sari direct la conținut

Kremlinul spune că SUA nu pot contribui la „noua ordine mondială” pe care o vrea și Vladimir Putin

HotNews.ro
Dmitri Peskov alaturi de Vladimir Putin, Foto: WillWest News / Profimedia Images
Dmitri Peskov alaturi de Vladimir Putin, Foto: WillWest News / Profimedia Images

Kremlinul şi-a exprimat luni acordul cu preşedintele american Joe Biden: este nevoie de o „nouă ordine mondială”. Însă Rusia afirmă că Statele Unite nu o pot construi, transmit Reuters și Agerpres.

Într-o convorbire cu presa, Peskov a declarat că Biden se referea la o lume „americano-centrică”, iar aceasta nu va exista în viitor.

Schimbul de remarci ilustrează foarte bine, potrivit Reuters, concurenţa între Rusia şi Statele Unite, în contextul războaielor din Ucraina şi Gaza. Moscova încearcă să atragă de partea sa ţările în curs de dezvoltare, pentru o versiune proprie a viitorului, fără „hegemonia” americană.

Biden a afirmat într-un discurs rostit vineri că ordinea care a funcţionat bine timp de 50 de ani după cel de-al doilea război mondial „cumva s-a epuizat”, iar americanii au ocazia să facă multe, „dacă suntem suficient de îndrăzneţi şi avem suficientă încredere în noi, pentru a uni lumea aşa cum n-a mai fost niciodată”.

Peskov a menţionat că spre deosebire de multe alte cazuri, în privinţa necesităţii unei noi ordini este de acord cu Biden, însă fără „concentrarea tuturor mecanismelor de conducere a lumii în mâinile unui singur stat”.

El a subliniat că Rusia nu consideră Statele Unite capabile de o astfel de construcţie.

„În privinţa aceasta nu suntem de acord, deoarece Statele Unite (…) indiferent despre ce ordine mondială vorbesc, se referă la o ordine mondială americano-centrică, adică o lume care se învârte în jurul Statelor Unite. Nu va mai fi aşa”, a spus purtătorul de cuvânt.

Putin visează la o „nouă ordine mondială” alături de China

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la rândul său de mai multe ori despre o „nouă ordine mondială” după ce a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

De exemplu, în luna iulie a anului trecut el a spus că Rusia pune bazele unei noi ordini mondiale, susținând că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor.

„Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, a spus el, vorbind la forumul „Idei puternice pentru un nou viitor”, desfăşurat la Moscova.

În martie anul acesta subiectul a fost evocat în timpul discuțiilor de la Moscova între Putin și președintele chinez Xi Jinping, aflat într-o vizită oficială în Rusia.

„Schimbări au loc acum care nu s-au întâmplat în 100 de ani. Când suntem împreună suntem motorul acestor schimbări”, i-a spus Xi lui Putin după reuniunea în format extins dintre cele două delegații. „Sunt de acord”, i-a răspuns Vladimir Putin.

Urmărește ultimele evoluții din a 607-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro