Tomnița Florescu, viceprimar al Bucureștiului, despre noile autobuze Otokar: Am aflat din întâmplare că în momentul în care contractezi autobuze, compania nu le are pe stoc și nu le poate livra imediat
Tomnița Florescu, viceprimar al Capitalei, s-a declarat surprinsă că, dacă faci o comandă de câteva sute de autobuze, compania nu le are în stoc și nu ți le livrează imediat. ”Noi toți ne-am imaginat că în clipa în care contractezi 200 de autobuze, de pildă, tu le ai în trei luni de zile. Nici poveste, iar asta am aflat-o întîmplător”, a spus ea, la un forum pe teme auto. Reamintim că turcii de la Otokar vor livra 400 de autobuze pentru București, primele urmând a ajunge aici în octombrie și ultimele, la final de 2019. Trebuie precizat că niciun constructor de autobuze nu lucrează pe stoc, ci produce după ce primește comenzi ferme, fiindcă altfel activitatea nu ar fi viabilă economic.
Otokar Europe a câștigat licitatția și va livra 400 de autobuze Euro 6, din care primele 110 vor ajunge în ultimele trei luni din 2018 și restul pe parcursul întregului an 2019. Valoarea contractului este de 458.100.826 lei fără TVA
Tomnița Florescu, viceprimar al capitalei, a fost întrebată în mod insistent când vor avea autobuzele existente aer condiționat, mai ales că acum a venit canicula, iar anul trecut au fost promisiuni că vara aceasta nu vom mai mai suferi de căldură.
Ce a spus viceprimarul:
”Lăsați-mă să vă spun ce am înțeles eu, chiar dacă nu sunt specialistă în zona asta, dar am fost atentă. Nicio societate de la care cumperi autobuze nu le are în stoc și nu ți le dă imediat. Este vorba de autobuz, de propriul concept, drept care ți le dă pe rând. Noi toți ne-am imaginat că în clipa în care contractezi 200 de autobuze, de pildă, tu le ai în trei luni de zile. Nici poveste, iar asta am aflat-o întîmplător. Și, deci vine prima etapă de 100 de autobuze, vor fi și tramvaie noi…
”Tot ce va fi nou va fi și cu GPS și cu aer condiționat. Până la urmă aerele condiționate nu sunt totuși marea de băut să pui niște unități pe ce avem”, spune viceprimarul, care promite că vor fi puse unități aer condiționat și pe autobuzele vechi.
Întrebată în mod repetat de jurnaliști când se va pune aer condiționat pe autobuzele deje aflate îm circulație, viceprimarul nu a putut spune nici când și nici pe câte autobuze. Aproximativ jumătatea dintre autobuzele care circulă acum au aer condiționat.
”Acesta este parcul existemt. Trebuie să țineți cont că s-a făcut acest efort pentru reînnoirea parcului auto. Trebuie să țineți cont că este o procedură de achiziție care nu se întâmplă de azi pe mâine și trebuie să avem cu toții în vedere că suntem parteneri la această situație care înseamnă traficul bucureștean și că fiecare, atât noi ca autoritate, dar și cetățenii, trebuie să înțeleagă că avem un rol și că trebuie să acționeze într-un fel”, spune Ioana Șuteu, de la Direcția de Mediu din Primăria București.
Compania Otokar Otomotiv a avut afaceri de aproape 400 milioane euro și a exportat de peste 100 milioane euro. Otokar produce și vehicule militare, inclusiv blindate și vehicule utilizate pentru îndepartarea minelor antipersonal. Numele complet al companiei este Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi A.S. Compania are o capacitate anuală de producție de 5.000 de autobuze.
Declarațiile au fost făcute la forumul Autobest
Citește și: