Medic: "Speculez că prăbușirea platformei informatice a asigurărilor de sănătate și cârpelile sunt preambulul unui tun aflat în faza de rafinare"
Gabriel Diaconu, un medic psihiatru din București, susține, într-o postare pe Facebook, că „speculez, dar e o speculație educată, că prăbușirea PIAS (platforma integrată a asigurărilor de sănătate), precum și cârpelile de mentenanță sunt preambulul unui tun aflat, acum, în faza de rafinare. Și-o fi fumând domnul Dragnea o ultimă țigară, dar sănătatea e uitată, într-un colț, pe etajeră.” CNAS a confirmat, luni, că PIAS era în continuare nefuncțională, la peste o săptămână de când este blocată, și a anunțat că marți seară, PIAS urmează să fie oprită între orele 19:00 şi 24:00, pentru „consolidarea funcţionalităţii”.
CNAS a mai precizat, luni, într-un comunicat, că „a luat măsuri pentru remedierea fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate” și că „specialiştii firmei SIVECO România au demarat deja, la solicitarea CNAS, activităţi tehnice în acest scop, care vor fi derulate până la soluționarea indisponibilității temporare a PIAS, fără costuri din partea CNAS.”
Potrivit CNAS, „serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line din data de 7 mai 2018 și până la soluţionarea problemelor platformei informatice vor putea fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii mai 2018”.
Postarea medicului Gabriel Diaconu pe Facebook:
„Speculez, dar e o speculație educată, că prăbușirea PIAS (platforma integrată a asigurărilor de sănătate), precum și cârpelile de mentenanță sunt preambulul unui tun aflat, acum, în faza de rafinare. Și-o fi fumând domnul Dragnea o ultimă țigară, dar sănătatea e uitată, într-un colț, pe etajeră.
Deunăzi CNAS a anunțat că SIVECO s-a pus pe treabă să debreieze sistemul informatic (SIUI). Ce n-a clarificat CNAS e cât va dura debreierea. Realist vorbind, maxim o lună.
După care suntem în același rahat.
În capitalism mantra este: criză = oportunitate. Cu cât e criza mai mare cu atât e oportunitatea mai bună. Deși visul despre digitalizarea sănătății românilor a fost și rămâne un ideal nobil, implementarea a fost haotică, murzicată de interese și lăsată la câini odată cu schimbarea polilor de putere.
Iar acum contemplăm dezastrul.
Integritatea datelor de sănătate e profund compromisă.
Nu cred că pricepeți foarte bine ce înseamnă asta, frați și surori.
Asta înseamnă analize, diagnostice, continuitate pentru tratamentul omului bolnav dar și posibilitatea fraudării la scară largă a sistemului. Asta înseamnă că medicii de familie sunt lăsați în bătaia puștii, dar și ambulatoriile, spitalele, întreaga infrastructură informatică e praf. Datele a milioane de români e posibil că au fost pierdute pe veci, milioane de Euro aruncați la gunoi.
Asta înseamnă – ca și în cazul crizei de imunoglobuline – că mergem, tiptil, spre o nouă soluție de avarie, vezi invocarea mecanismelor de cooperare civilă. Surse din presă menționează că autoritățile de la București au negociat, în Israel, oportunitatea intrării pe piață a unui jucător nou care să preia PIAS.
Nimic fundamental greșit până aici, atâta că – în criză – și prin presiunea teribilă pusă pe sistemul de sănătate, o bună analiză de cost-control nu are cum să fie făcută. Oamenii vor veni, vor constata că totul e putred, și vor cere zeci de milioane, posibil sute de milioane de Euro să asaneze mlaștina.
Dar mlaștina nu e dezorganizată. Mlaștina, frați și surori, e o rețea inteligentă de interese, alișverișuri, parandărături care au permis dezvoltarea unei faune parazite în ultimii 10 ani, abilă în exploatarea slăbiciunilor de sistem. Guvernul, deci, va pompa niște zeci de milioane de Euro care deranjează o piață de peste 10 miliarde. Piața asta de miliarde înseamnă un nivel de corupție capabilă să dea jos miniștri printr-un pocnet de degete. Administrația actuală e slabă, tot caută să atragă atenția în altă parte prin diverse vuvuzele (politică externă, cine pe care dă jos și când).
Cele mai îngrozitoare temeri riscă să se adeverească. Doi ani de la implementarea dosarului electronic de sănătate (DES) și sub 1% din medici, și chiar și mai puțini pacienți, îl folosesc. E un instrument redundant, inutil și costisitor, dar care e o oază de informații și plăcere pentru terțe părți. CNAS, organism de reglementare și supraveghere, plătește un pluton de IT-iști care ziua fac ce visează noaptea, și de obicei visează urât.
Cer public intervenția Guvernului în această chestiune, mă refer aici atât la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, dar și autorităților de resort în domeniul siguranței naționale. Nu mai puteți pune, la acest moment, batista pe țambal. Lucrurile au mers prea departe. Sunt vieți de oameni la mijloc. Sunt nu doar asigurați. Sunt contributori. Sunt cetățeni. Sunt cei pe care îi deserviți prin mandat public.
Suntem obsedați de justiție, penali și pușcăriabili. Dar între timp ne sufocăm în birocrație sanitară, în nemernicie administrativă și plătim, plătim, plătim până murim pentru că Dorel de la mentenanță nu lucra pe contract.”
Medicii de familie au ieșit în stradă vinerea trecută
Reamintim că medici de familie din Bucureşti şi Ilfov au protestat, vinerea trecută, în fața sediului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din Capitală, nemulțumiți de „funcționarea dezastruoasă” a sistemelor informatice gestionate de CNAS.
CNAS a făcut apel la medici să nu amâne acordarea tratamentelor pentru pacienți
Casa Națională de Asigurări de Sănătate le-a solicitat, joia trecută, „furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora”, în contextul „fluctuațiilor apărute în funcţionarea sistemului informatic în ultimele zile”.
CNAS preciza că „Pentru data de 3 mai a.c., în care Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost indisponibilă pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate sunt aplicabile dispozițiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 40 – 42 din H.G. 155/2017. În acest sens, pentru raportarea, validarea şi decontarea serviciilor afectate de această indisponibilitate, a fost emis ordin al Președintelui CNAS (909/04.05.2018), conform prevederilor legale mai sus menționate.”
De asemenea, „având în vedere că şi ulterior perioadei respective unele componente ale PIAS nu au funcţionat în parametri normali, la ora actuală la nivelul CNAS se ia în calcul ca pentru întreaga perioadă în care s-au înregistrat probleme în funcţionarea sistemului informatic transmiterea şi validarea serviciilor acordate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să se facă în conformitate cu regulile aplicabile pentru perioadele de indisponibilitate a PIAS”, a mai arătat CNAS.
„Circumstanţele apariţiei problemelor în funcţionarea PIAS, imediat după încetarea unui contract de mentenanţă, vor fi clarificate cu aportul unor specialiști. Totodată, CNAS se preocupă de asigurarea mentenanţei acelor componente ale PIAS care în prezent nu mai sunt acoperite contractual, iar specialiştii IT din cadrul instituţiei depun toate eforturile în vederea soluţionării disfuncționalităților apărute, acestea putând fi semnalate de furnizorii de servicii de sănătate aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate la adresa de e-mail suport.siui@casan.ro”, se mai arăta în comunicatul CNAS.