INTERVIU Regizoarea Iris Spiridon: "Mi-am dorit mereu să văd spectacole la care să nu știu dinainte ce urmează să se întâmple. Și pentru că nu am prea avut ocazia să le vad, m-am hotarât să le fac eu"

Este unul dintre puținii regizori de teatru din generația ei care nu a ales calea spectacolelor cu umor facil și nu face niciun fel de compromis de dragul comercialului. Spectacolele ei au o amprentă aparte. Se simte foarte confortabil în zona ei de nișă și mărturisește că „deviza mea este să fac spectacolele pe care aș vrea eu să le văd”. Iris Spiridon are puțin peste 30 de ani și și-a dus spectacolele pe scenele teatrelor de stat, teatrelor independente, dar și în spații mai puțin obișnuite, precum sufrageria unei case din București. Suspans, mister, case bântuite, tema morții sau sexualitatea ambiguă sunt temele care o interesează cel mai adesea, alături de „ciudățeniile mele, orgoliul meu, forța mea, căutarea intimă a adevarului, narcisismul meu și mai ales, dragostea mea”.

Cea mai recentă premieră a lui Iris Spiridon este „Fereastra secretă” de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, după un text de Stephen King ce pare scris anume pentru ea.

Săptămâna viitoare (4 și 5 mai), spectacolul „Fereastra secretă” se va juca la Festivalul Internațional de Teatru din Trabzon, Turcia, fiind singurul spectacol care reprezintă România la acest prestigios festival.

În afară de Teatrul din Sfântu Gheorghe, pe Iris Spiridon o găsim și în București, cu „Psycho” și „Tărâmul din globul fermecat” la Apollo 111, „Do you Love me ? ” la Teatrul National, ”Hedwig and the Angry Inch” la Point, dar și la Iași, cu „Povestea păsării fără cuib”.

„Fereastra secretă” / Foto: Teatrul Andrei Mureșanu

Reporter:”Fereastra secretă” de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe e un spectacol plin de suspans, ca un film bun, care se vede pe nerăsuflate. Și la care spectatorii privesc parcă prin gaura cheii. Textul ăsta pare să fi fost scris special pentru tine. Cum ai ajuns la el și cum s-a transformat în spectacol?

Iris Spiridon: „Fereastra secretă” face parte dintr-un proiect de a-l aduce pe Stephen King ( unul dintre scriitorii guilty pleasure pentru mine ) pe scena de teatru. Mi-am dorit mereu să văd spectacole la care să nu stiu dinainte ce urmează să se întîmple, despre lucruri neobișnuite, despre mister. Și pentru că nu am prea avut ocazia să le vad, m-am hotărât să le fac eu. Pot să spun că am făcut ” Fereastra secretă” din simplul motiv că mi se părea intresant să se deschidă o ușă și pe scenă să apară un cowboy. Evident, cowboy-ul să nu fie unul obișnuit, ci unul care pretinde că i s-a furat o poveste, iar această acuzație o aduce chiar unui scriitor celebru. Și, bineînțeles, mai departe în spectacol aflăm că nu este deloc vorba despre asta. Misterul se află în alta parte. Cred că asta este ceea ce mă fascineaza la teatru, iar universal lui King mi-a deschis toate ” ferestrele” spre acest tip de lume. Îmi place să conduc o poveste pe toate planurile până ea se relevă cu adevărat. „Fereastra secretă” este de fapt povestea scriitorului, este o poveste despre iubire și despre până unde poți merge ca să-ți împlinești fanteziile. Este despre curajul unui om de a merge până la capăt și despre puterea lui de a iubi. Sigur că nu toată lumea înțelege asta. Mi se pare foarte trist, de exemplu, că în scena finală în care acesta își omoară soția, lumea empatizează cu ea. Când eu știu ( asa cum știe și Stephen King ) că el este cel care iubește mai mult, că el este cel care suferă, că povestea este a lui. Și chiar dacă felul în care face lucrurile sunt un pic fucked up, dragostea lui este mare și pentru mine doar asta contează.

Am făcut textul în așa fel încât să fie scris pentru mine și în același timp să rămână fidel autorului. S-a transformat într-un spectacol de-al meu pentru că l-am construit din toate lucrurile care mă interesează pe mine, l-am facut să fie personal. Mort Rainey sunt eu. Liviu Popa, actorul care îl interpreteaza pe personajul principal, mi-a spus ceva foarte drăguț după al doilea spectacol, cum că a simțit că a crescut ceva de la prima reprezentație la a doua, ca un fel de energie, ca un fel de iubire, pe care am pus-o eu acolo. Și oricât de sentimental ar suna, despre asta este vorba.

Iris Spiridon / Foto: Arhiva personală Iris Spiridon

Nu e prima dată cand montezi un spectacol după un text care s-a transformat și într-un film celebru. Cât de mare e provocarea în astfel de cazuri – când există deja un film celebru și tu montezi un spectacol? Te gândești la asta?

Nu mă deranjează deloc faptul că există și un film, mai ales că filmul este prost. Nici nu m-am uitat până la capăt la el. Pe mine mă intereseaza textul, cuvintele, universal autorului, și apoi relația dintre aceste lucruri cu mine. Toate spectacolele pe care le fac sunt foarte personale, astfel încât nu mă tem deloc ca ar putea semăna cu altceva. Sigur că și ceea ce fac eu este tot un viol. Poate că nici lui Stephen King nu i-ar plăcea să vadă că cineva și-a imaginat o poveste de-a lui altfel decât și-a dorit el. Pentru că viziunea asta personală te face să furi povestea cuiva și să o faci a ta. Daca aș fi scris-o eu, sigur nu mi-ar fi convenit.

Iris Spiridon și actorul Emilian Oprea / Foto: Arhiva personală Iris Spiridon

Ai scris tu insăți scenariul unui film – „Luna verde” în regia lui Alexa Visarion. Să ne așteptăm să repeți această experiență?

Am scris între timp un alt scenariu, pentru filmul ” Un print si jumatate „, împreuna cu Ana Lungu, care a regizat filmul și urmează să apară în curand. Film în care joc împreună cu Istvan Teglas și Marius Manole, adică noi suntem rolurile principale. Și urmează să mai scriem împreună. Îmi place foarte mult să scriu, iar în această formă este chiar ceva mult mai personal decât toate spectacolele pe care le-am făcut.

Dar regia de film te tentează?

Nu mă tentează să regizez filme pentru că este o cu totul o altă meserie, pentru care nu am pregătire, dar am să mai scriu pentru filme și am să și joc in ele, în această formulă specială din care am făcut parte deja.

„Fereastra secretă” / Foto: Teatrul Andrei Mureșanu

Revenind la spectacolul de la Sfântu Gheorghe, cum a fost întalnirea cu teatrul și cu echipa de acolo?Cu Elena Popa știu că ai mai lucrat înainte și spuneai că e una dintre actrițele tale preferate.

Am lucrat ideal la Sfântu Gheorghe, în primul rând pentru că este orașul meu preferat și îi iubesc pe oamenii de acolo. Cunosc trupa de aproape 15 ani, de când mergeam acolo împreuna cu Radu Afrim și am asistat la primele lui spectacole. Apoi a fost momentul în care am cunoscut-o pe Anna Popa, directoarea teatrului și cea care ne-a ajutat mai mult decât mi-aș fi putut imagina, în vara trecută, în timp ce filmam acolo pentru filmul de care vă spuneam. Relația cu ea ca directoarea a fost ceea ce doresc oricărui regizor să i se întâmple. Prietenie, profesionalism și încredere totală. Am repetat spectacolul fară nici in stres, mai ales că mie nu imi place să mă cert. Scenografele Bianca și Sabina Vesteman mi-au ușurat foare mult munca, pentru că am putut să mă bazez că o să am decorul pe care mi-l doresc, exact așa cum mi-l doresc, fără să trebuiască să fac verificări, ceea ce este foarte rar. Bunul gust al scenografilor este ceva vital pentru mine.

„Fereastra secretă” / Foto: Teatrul Andrei Mureșanu

Iar lucrul cu actorii a fost o plăcere, asa cum mi se întamplă de obicei. Liviu a luat tot ce a putut de la mine și a dat înapoi cât este omenește posibil. Iar aceasta este placerea mea cea mai mare, să văd că cineva dă tot ce poate. Ghighi Eftimie este actorul meu și a venit de la București ca să facă acest rol, pe care sunt foarte fericită că i l-am putut oferi. Cred ca este un actor care merită foarte mult și atunci când primește îți oferă o surpriză prețioasă. Elena este prietena mea de ani de zile și totusi am avut bucuria să o redescopăr, să o găsesc împlinită și gata să-mi ofere alte variante ale ei, dintre cele mai sexi. M-am regăsit în ea în acea perioadă și am fâcut un pic schimb de energii feminine una cu alta. Pe scurt, noi am lucrat la spectacolul ăsta ca la un joc cu mingea între prieteni. Și nu este neaparat o metaforă, chiar ne-am jucat și cu mingea. „Echipa de tenis de picior a teatrului Andrei Mureșanu, și olimpiada de treceri și nuanțe.”

Ce alte spectacole care poartă semnatura ta putem vedea acum, în afara celui din Sfântu Gheorghe?

În București puteți vedea: „Psycho” și „Tărâmul din globul fermecat” la Apollo 111, „Do you Love me ? ” la Teatrul National, ” Hedwig and the Angry Inch ” la Point, iar la Iași „Povestea păsării fără cuib”.

Psycho / Foto: Teatrul Apollo 111

Cand mă gândesc la spectacolele tale, îmi vin în minte, în primul rând, următoarele lucruri: calitate, spectacole oarecum într-o zonă de nișă, fără compromisuri de dragul comercialului. Tu cum ai caracteriza universul lui Iris Spirion?

Este adevărat, nu fac nici un compromis. Nici nu mi s-a cerut să fac și nici nu am de ce. Deviza mea este să fac doar ceea ce-mi face mie plăcere. Să fac spectacolele pe care aș vrea eu să le văd. În acest univers intră în mod evident lucrurile care mă atrag pe mine, și cele pe care le cunosc, și cele pe care le intuiesc. Intră destul de frecvent tema morții, sexualitatea ambiguă, extravaganța, întunecată, intră temerile mele, dorințele mele ascunse, secretele mele, cărțile pe care le citesc, muzica pe care o ascult, ciudățeniile mele, orgoliul meu, forța mea, căutarea intimă a adevărului. Narcisismul meu și, mai ales, dragostea mea.

Psycho / Foto: Teatrul Apollo 111

E greu pentru un artist să se țină departe de zona foarte comercială? Aici mă refer în primul rând la comedioare ușoare, facile, dar, unele dintre ele, cu mare succes la public.

Nu mi-e greu să mă țin departe de zona comercială pentru că nu am nici o legatură, dorință, aspirație către ea. Este ceva atât de opus față de mine încât mă comport natural ca și când nici nu există.

Lucrezi mult în mediul independent, ai lucrat și în teatre de stat. Care sunt avantajele și dezavantajele de fiecare parte?

Mai demult aș fi spus că vreau să lucrez în teatru de stat, pentru că m-am săturat să fac „teatru sărac „, în sensul producției. Acum însă gândesc un pic altfel. În teatrul independent este greu să faci un spectacol așa cum vrei, este greu să-l faci să reziste. Însă ceea ce mă preocupă acum este pentru cine faci un spectacol. În teatrele de stat este mult mai greu să fac ce vreau eu să fac, dar nu din cauza directorilor, din contra, ei au fost foarte deschiși, ci mult mai mult din cauza publicului. Mi s-a intâmplat să vad cum într-un teatru de stat lumea nu ințelege nimic, iese din sală sau se uită pe telefon, nu au repere, nu știu de ce au venit la teatru și mai ales la ce au venit. Vin și pleacă la fel de goi. Și asta este foarte trist, mai ales pentru actori, pentru că eu pot să plec și acasă dacă vreau. Așa că acum as alege cred un spațiu în care să știu că am pentru cine să fac un spectacol. Cum s-a întamplat la Apollo 111. Pentru ce fac eu, acolo este situația ideală. Există și un buget prin care poți să faci spectacolul pe care ți-l dorești și există și garanția unui public care să aprecieze produsul. Toată lumea este în acest fel mulțumită, fără compromisuri.

„Fereastra secretă” / Foto: Teatrul Andrei Mureșanu

Ce proiecte noi pregătești?

Vreau să dau doar un titlu, pentru că îmi place misterul și în cazul acesta cred că este suficient: „Having Michael Jackson in bed”.

Simti că ești pe drumul cel bun în ceea ce faci?

Nu stiu ce înseamnă drum bun. Nu știu nici măcar dacă există un drum. Nu cred că știe nimeni atât timp cât ne aflăm în viață. Dar singura cale este cea personală. Atâta timp cât fac ceea ce vreau eu să fac, nu există bun sau rău, este singurul drum posibil.