Sari direct la conținut

USR susține demersul lui Iohannis privind demisia premierului: Președintele a dat deja prea multe șanse PSD

HotNews.ro

USR a transmis vineri că susține demersul președintelui Klaus Iohannis privind demisia premierului Viorica Dăncilă, precizând că șeful statului a dat deja prea multe șanse PSD.

”USR susține solicitarea președintelui Iohannis și așteptă demisia premierului. Acest conflict între Guvern și președinte poate să arunce România în haos! Președintele a dat deja prea multe șanse PSD, prin numirea celor trei premieri în cursul unui singur an, acest partid nu este în stare să guverneze România”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut vineri demisia premierului Viorica Dăncilă, precizând că aceasta nu a înțeles obligațiile ce îi revin conform jurământului depus la învestirea în funcție și nu face altceva decât să execute ordinele de partid. Iohannis a mai spus că Dăncilă nu face față poziției de premier, transformă Guvernul într-o vulnerabilitate, refuză să respecte Constituția și principiul colaborării loiale între autoritățile statului.

Decizia lui Iohannis vine după ce premierul a fost în Israel și a susținut în guvern un memorandum secret pentru relocarea ambasadei la Ierusalim, fără consultarea șefului statului. De asemenea, Dăncilă a refuzat să meargă vineri la discuțiile convocate de Iohannis pe tema conflictului dintre executiv și BNR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro