„Ați reușit să ne enervați mai rău, credeam că e imposibil”. Reacțiile publicului, live pe YouTube, la scenele fără precedent de la Curtea de Apel București
Conferința extraordinară a Curții de Apel București, anunțată de miercuri seară după reacțiile în lanț la documentarul Recorder, a fost transmisă live pe canalele de YouTube ale mai multor publicații. Am urmărit reacțiile utilizatorilor la scenele care au șocat opinia publică pe câteva stream-uri de YouTube.
Mii de comentarii au curs cu viteză în timp real: unii utilizatori au cerut explicații clare, alții au pus la îndoială fiecare frază rostită la pupitru, iar câțiva au remarcat, cu sarcasm, că instituția pare mai surprinsă de reacția publică decât de acuzațiile propriu-zise. Au fost și comentatori care critică jurnaliștii Recorder și îi acuză că au vrut „să distragă atenția”.
Timp de peste o oră, secțiunea de comentarii s-a transformat într-un barometru al încrederii în justiție.
„Închideți tribunalele, căci inutil stau deschise!”, comentează cineva care urmărește transmisiunea pe canalul de YouTube al televiziunii Digi 24. „Nu vreau ca doamnele astea să mai fie plătite din banii mei!”, adaugă alt utilizator.
Cuvinte precum „vrăjeală”, „abureală” și „gogoși” – întrecute doar de omniprezentul „minciuni” – au dominat secțiunea de comentarii.
În alt stream se regăsesc aceleași idei care predomină: „Trebuie dărâmată tabla și să începem un joc nou”, spune cineva pe streamul de la Privesc.eu. „Multă vrăjeală pentru a nu se înțelege nimic clar”, concluzionează alt internaut. „Modul în care se organizează această conferință nu face decât să confirme ce e documentat în materialul Recorder”, crede altcineva.
„Distragerea atenției de la scandalul barajelor”, e de părere un urmăritor prezent pe canalul „Hai România!” cu logo-ul EVZ.
Îndemnuri la proteste
„Mâine protest la ora 18”, informează cineva chatul de YouTube. „E cel mai mare motiv de ieșit în stradă de la Ceaușescu, haideți tineretu, toată lumea în stradă. Imaginați-vă ce putem obține”, e de părere un utilizator. „Băi, eu diseară merg acolo. Sper că mai găsesc și alți oameni de bună cuviință”, anunță altcineva. „Culmea că ați reușit să ne enervați mai rău, credeam că e imposibil”, adaugă un utilizator.
“De ce ați ieșit abia acum”, întreabă cineva în comentarii. „Vă linșează interlopii dacă nu spuneți cum vor dânșii”, continuă alt utilizator.
Nu doar bucureștenii anunțau proteste în chat, unii încercau să se organizeze și în alte orașe din țară: „Unde se iese în Constanța la proteste, știe cineva?”, întreabă cineva în comentarii. Alți urmăritori din Iași și Cluj încercau și ei să afle unde se organizează manifestații în orașele lor.
Internauții și-au amintit de „Altă întrebare”, a lui Florin Iordache
Mai mulți urmăritori online și-au amintit de expresia „altă întrebare” a lui Florin Iordache atunci când Președinta CAB a preluat o întrebare de la un jurnalist Recorder. Întrebată care au fost motivele pentru care CAB a decis înlocuirea unui judecător cu un alt judecător, Liana Arsenie a spus: „Vă mulțumesc, sunteți în eroare. Dosarul Bădălău este soluționat definitiv. (…) Mulțumesc, altă întrebare, alți jurnaliști”.
Reacțiile au curs imediat în chaturi: „Aroganți și altă întrebare, fix PSD”, se revoltă cineva în chat. “Nu vor să recunoască nimic”, adaugă altcineva. „Știți când pleacă ăștia? Odată cu Grindeanu și PSD pe 32 decembrie sau 29 februarie”, glumește un utilizator.
„Ia uite ce își șoptesc minciunile”, transmit mai multe comentarii în timp ce o judecătoare o întrerupe pe președinta Curții de Apel București și îi spune ceva ce nu poate fi captat de microfoanele televiziunilor de pe masă.
„Zici că ne ceartă ca de ce i-am pus la îndoială?”, se miră cineva în chat. “Practic e o demonstrație despre ce se întâmplă dacă vorbești împotriva lor”, adaugă alt internaut.
Transmisiunea în care au dominat reacțiile împotriva jurnaliștilor Recorder
În timp ce o simplă căutare pe YouTube după „Curtea de Apel București” afișa mai multe transmisii live ale conferinței de presă, pe canalul „HAI România!”, branduit cu logo-ul Evenimentul Zilei, Robert Turcescu și doi invitați ofereau un comentariu live în paralel.
Dacă majoritatea comentariilor de pe Privesc.eu, Digi24, Euronews sau B1 erau mesaje de revoltă la adresa Curții de Apel București și a situației din justiție, pe chatul emisiunii live de pe „HAI România!”, majoritatea părerilor erau împotriva jurnaliștilor de la Recorder.
„Nicușor impostor, presa complice”, „E clar că Recorder e al SRI, asta e clar de mulți ani”, „Recorder nu face jurnalism imparțial”, „distragerea atenției de la scandalul barajelor” sunt câteva dintre comentariile la live-ul cu peste 2,8 mii de oameni.
Judecătoarele au părăsit sala, chatul a rămas activ
În final, conferința Curții de Apel București s-a încheiat, dar ecoul ei a rămas agățat în chatul YouTube, unde publicul a continuat dezbaterea cu o sinceritate pe care niciun podium oficial nu o poate egala.
De la frustrare și revoltă, până la teorii, glume amare și chemări la protest, utilizatorii au transformat o transmisiune de peste o oră într-un veritabil referendum emoțional asupra justiției românești.
Dacă intenția conferinței a fost să calmeze spiritele, rezultatul a semănat mai degrabă cu a arunca un chibrit într-un butoi deja umplut cu neîncredere. Cel puțin în chaturile de YouTube.
În timp ce magistrații încercau să recâștige controlul discursului, publicul online a oferit o demonstrație practică a ceea ce Recorder documentase deja: că încrederea nu se mai câștigă prin declarații, ci prin fapte pe care oamenii le pot vedea, înțelege și, preferabil, crede.
Până una-alta, justiția românească a primit încă o judecată. De data aceasta, în direct, în scris și fără drept de recurs, în secțiunea de comentarii.
