Sari direct la conținut

SUA au sancționat mai mulți oficiali guvernamentali și oligarhi ruși pentru „activități maligne”

HotNews.ro

Statele Unite au anunțat vineri că au sancționat 24 de ruși, inclusiv oligarhi și oficiali guvernamentali, și 14 grupuri sub acuzația că au participat la „atacurile” Rusiei împotriva „democrațiilor occidentale” relatează Reuters.Potrivit AFP, șapte oligarhi prezentați ca apropiați ai Kremlinului, cât și 17 responsabili guvernamentali fac parte dintre persoanele sancționate.

”Guvernul Rusiei se angajează într-o serie de activități maligne în întreaga lume, continuând să ocupe Crimeea și să incite la violență în estul Ucrainei, furnizând regimului Assad material și armament pentru a-și bombarda civilii, încercând să submineze democrațiile occidentale, și activități cibernetice malițioase”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin.

Printre cei sancționați figurează Oleg Deripaska, proprietarul gigantului de aluminiu Rusal, Igor Rotenberg, Viktor Vekselberg şi Kirill Şamalov, actori importanţi în sectorul energetic, şi Suleiman Kerimov, miliardar şi senator, au anunţat responsabili americani, potrivit AFP.

Exportatorul rus de stat de arme Rosoboronexport a declarat vineri că sancțiunile S.U.A. împotriva acestuia vizează scoaterea Rusiei de pe piața globală a armelor.

„Aceasta este o concurență neloială în cea mai pură formă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Rosoboronexport vineri pentru Reuters.

Totodată, ministrul rus al Industriei și Comerțului, Deni Manturov, a declarat că toate companiile de stat sancționate de SUA vor primi sprijin guvernamental adițional.

Manturov a mai spus ca acele companii care au refuzat să coopereze cu firmele incluse pe lista de sancțiuni vor fi pedepsite.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro