Amenzi de aproape 3 milioane de lei, aplicate de Poliția Română într-o singură zi
Polițiștii au aplicat joi peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, transmite Inspectoratul General al Poliției Române. Au fost constatate 800 de infracțiuni, iar în trafic, polițiștii au reținut 428 de permise de conducere.
”La data de 5 aprilie a.c., peste 10.000 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 369 de acţiuni punctuale şi s-a intervenit la 3.030 de evenimente, 2.525 fiind sesizate prin 112”, transmite IGPR.
Polițiștii au constatat 788 de infracţiuni, iar 116 persoane au fost depistate în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.
”Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.041 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 18.000 de lei”, transmite IGPR
În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reţinute 428 de permise de conducere şi au fost retrase 154 de certificate de înmatriculare.