Cerem României noastre să iasă din inerție și să se mobilizeze împreună cu cei 450 de milioane de europeni – apelul a doi cunoscuți tineri după schimbarea lumii care a devenit transparentă în urma arestării lui Maduro

Răzvan Petri și Vlad Adamescu sunt absolvenți de științe politice și realizează podcastul „Politică la minut” pe canalul de Youtube al Recorder. Ei au trimis o opinie pentru cititorii HotNews, intensă și care probabil va stârni dezbateri. Poziția lor e legată de ceea ce fac guvernanții României după schimbările de pe scena mondială. Noi, redacția, avem puncte unde gândim clar diferit față de cei doi și puncte unde ne asemănăm. De altfel, și între noi gândim diferit ca jurnaliști și pluralitatea e benefică. Misiunea unei redacții nu e aceea de a-și confirma propriile opinii sau credințe, ci de a oferi publicului informații verificate și perspective diverse, argumentate. Publicăm, astăzi, o viziune care susține că e timpul ca România să acționeze ferm în direcția apărării comune europene. 

• Europa continuă să aibă prieteni fermi în SUA.  „Uniunea Europeană este una dintre cele mai mari invenții ale omului modern. Iar noi suntem generația norocoasă care trăiește într-o lume cu două Statele Unite: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii”, a rezumat recent ziaristul american Thomas Friedman. Dar nu această viziune e la putere acum în SUA și de aceea e timpul să acționăm realist, ca români, cred cei doi autori. 
• „Românii se întreabă cum să acționăm în noua epocă. Putem să schimbăm noi ierarhia actuală? Desigur, nu România singură poate să o schimbe, ci o Românie care își pune la comun resursele, capacitățile și ideile cu încă 26 de state în interiorul unei Uniuni de 450 de milioane de oameni”.
• „Ce pare însă că și-au dat seama restul europenilor, iar noi nu, este că UE nu-și mai poate permite să se bazeze pe toanele unei Americi instabile, care deja operează într-o altă logică internațională”.

Actori politici din România, atât din coaliția de guvernare, cât și din opoziția suveranistă, s-au luat la întrecere zilele astea pentru a arăta cine susține cel mai mult parteneriatul strategic cu SUA și operațiunile administrației Trump în Venezuela, precum și intențiile noii politici externe americane. 

Reacții românești la atacul SUA și aducerea lui Maduro la New York

Partidul AUR a cerut ca 2026 să fie desemnat „Anul Americii în România”, iar Călin Georgescu visează la o operațiune americană de capturare a Președintelui Nicușor Dan. 

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European din partea PSD, spune că România „ar trebui să fie clar de partea partenerului său strategic, Statele Unite”. 

Prim-ministrul Ilie Bolojan este luat prin surprindere de întrebări simple despre politică externă, susținând că SUA a desfășurat o „operațiune specială”, preluând astfel fără să vrea retorica rusească despre războiul criminal pe care Moscova îl desfășoară în Ucraina. 

Ambasadorul nostru în SUA a adoptat o poziție „pe persoană fizică”

Ministra afacerilor externe, Oana Țoiu, merge mai departe decât liderii europeni în lăudarea operațiunii, asumându-și narațiunile vădit false referitoare la acuzațiile de narcoterorism împotriva Venezuelei.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, pare că și-a luat sarcina reprezentării României pe persoană fizică. 

Dilema recunoscută implicit de toți liderii europeni, de echilibristică între nevoia de susținere a dreptului internațional pentru a nu da apă la moară Rusiei și Chinei, respectiv dependența de SUA pentru nevoile de securitate, nu s-a înfățișat și decidenților români.

Ce înseamnă, concret, susținerea necondiționată a acțiunilor SUA?

Ai noștri par hotărâți să susțină SUA în orice condiții, în speranța unei întâlniri Donald Trump – Nicușor Dan, din care România nu prea are ce să obțină. 

Exemplul? Să ne uităm la Viktor Orban care, prezent la Washington acum nu multă vreme, a fost pus în contrast cu politicienii români și lăudat de unii atlantiști. 

Puțini au citit și nota de subsol care trăda un acord usturător pentru Ungaria – aproape 16 miliarde de dolari angajați de către Orban în SUA în schimbul susținerii pentru regimul de la Budapesta. 

Sursa: @mepassistant

Inerția decidenților români

Poziția, sau chiar obsesia, decidenților români se poate explica printr-o inerție a unei generații care a crescut și s-a format într-o lume unipolară, în „Pax Americana”. 

Din 1990 până recent, lumea era dominată de SUA, care se erija și în jandarmul lumii. Jandarmul proteja regulile internaționale care au apărut cu sprijinul SUA și erau ocazional încălcate tot de SUA. 

Dublul standard îi era „permis” pentru că asigura bunuri publice globale – comerț liber și sigur, pace relativă și promitea să susțină democrația și drepturile omului pe întreg globul. România a beneficiat pe deplin de această ordine. 

Lumea bazată pe reguli a adus beneficii României

La ONU, România stătea la masă cu state mici și mari, și o făcea la egalitate. Regulile internaționale erau o constrângere aproximativ egală și pentru România, și pentru Germania, dar și pentru Rusia sau China. 

Lumea era predictibilă și România a avut timp să se integreze în UE, o structură suprastatală, bazată pe cooperare între state și reguli internaționale. 

Atunci când ordinea bazată pe reguli este suspendată știm ce se întâmplă. România intră într-o sferă de influență unde hegemonul face legea, cum a fost din 1940 până în 1991. Așadar, este în interesul nostru național să avem o lume bazată pe reguli și o UE puternică.

Am încasat peste 100 de miliarde de euro, fără să socotim investițiile directe în România

Din 2007 am avut timp să ne ocupăm de probleme interne și să punem politica externă pe pilot automat. Economia a crescut enorm, peste 100 de miliarde de euro au intrat în țară de la UE, iar nivelul de trai, cu toate inegalitățile, a crescut simțitor. 

România are de ani de zile aceeași placă: susține dreptul internațional, parteneriatul strategic și pozițiile europene. 

Toate ouăle într-un singur coș

Până recent, pozițiile partenerului strategic și ale UE se și aliniau, era ușor. Chiar dacă a fost strategia corectă, pentru că această ordine ne-a adus multe beneficii, cu toate că de multe ori n-am reușit să ne folosim de toate oportunitățile, inerția ne-a și vulnerabilizat. 

Pare că ne-am pus toate ouăle în același coș. Am delegat securitatea către SUA, iar UE a rămas bună doar să ne ofere fonduri europene. 

Asumpțiile decidenților români și ale unor comentatori de politică externă se bazează, așadar, pe două ipoteze ușor de infirmat.

De ce să mizăm că „politica lui Trump” va trece odată cu Trump?

Prima premiză eronată este că SUA nu ar trebui identificată cu administrația Trump, respectiv că Trump este o aberație în istoria politică americană și că după terminarea mandatului său, ne vom întoarce „la normal”, cu o Americă dispusă să garanteze stabilitatea ordinii liberale internaționale și să reia bunele relații cu Europa. Această ipoteză este falsă. 

Anii „sfârșitului istoriei” imaginați de Fukuyama s-au terminat de mult, iar Donald Trump a schimbat fața Partidului Republican, dar și a celui Democrat, care trebuie să se adapteze pentru a rămâne competitiv intern. 

JD Vance are șanse să devină succesorul natural în lumea MAGA

Persoana cu cele mai mari șanse să-l urmeze pe Trump la conducere este, deocamdată, Vicepreședintele JD Vance, mai ideologizat și mult mai trumpist decât Trump. 

Ideea că o Românie neguvernată de AUR sau de Georgescu va putea avea vreodată relații normale cu o administrație Vance este rizibilă, în condițiile în care vicepreședintele SUA a criticat public anularea alegerilor și este principalul susținător al dezmembrării Uniunii Europene, în cadrul administrației americane. 

Chiar și Marco Rubio, cu care e plauzibil să se confrunte Vance pentru nominalizarea Republicană, nu pare să aibă un interes special pentru menținerea relației transatlantice în forma de până acum.

Mai ales că el va avea de mulțumit baza MAGA, neintervenționistă, ultraconservatoare și mai favorabilă Rusiei decât Europei sau Ucrainei. 

Dincolo de temperamentul lui Trump, partidul Republican de astăzi nu înlocuiește tradiția conservatoare, ci o recuperează în forma sa pură. El afișează o preferință pentru ierarhie, subordonare, glorie obținută pe câmpul de luptă. 

Stânga americană nu arată nici ea încurajator pentru UE

Pentru acești lideri politici de dreapta, radicalismul nu este atipic, ci necesar, în viziunea lor, atunci când fibra societății este erodată de „stângisme” precum cooperare, egalitate sau solidaritate.

Dacă președinția este câștigată de opoziție, unde cei mai bine plasați sunt Socialiștii Democratici formați în jurul lui Bernie Sanders, speranța că angajamentul american față de ordinea internațională bazată pe reguli va reînvia este de asemenea iluzorie. Acest lucru având în vedere reticența stângii din Partidul Democrat pentru intervenții militare în străinătate.

Până și cel mai filoeuropean președinte din ultima vreme, Joe Biden, a ținut să spună încă din prima zi a războiului din Ucraina că SUA nu va trimite niciodată soldați pe frontul din Ucraina.

Frica de “forever wars”, precum în Afganistan și Iraq, a schimbat și gândirea din Partidul Democrat. 

Al doilea mit: că SUA va rămâne alături de Europa, indiferent de condiții 

Cea de-a doua paradigmă de gândire a guvernanților noștri e aceea că SUA își va respecta necondiționat angajamentele de securitate oferite Europei prin articolul 5 al NATO.

Acestea au fost oferite tocmai în era sfârșitului istoriei, când SUA rămăsese unică superputere a lumii, iar democrația liberală urma să fie adoptată de restul statelor de pe glob.  

Între timp, au apărut alți hegemoni, precum China, care au potențialul de a pune la sub întrebării dominația americană: prin urmare, se schimbă și prioritățile SUA. 

Chiar se mai așteaptă cineva că guvernul federal american va cheltui miliarde pentru apărarea țărilor baltice sau României, de exemplu, când Trump amenință periodic cu anexarea Groenlandei, teritoriu suveran al Regatului Danemarcei, stat membru NATO și cu parteneriat strategic cu SUA? Este acesta un risc pe care dorim să ni-l asumăm?

Trump este transparent cu ce vrea

Trebuie doar să citim Strategia Națională de Apărare a SUA, la fel de transparentă ca Trump când vine vorba de relația de dominație pe care americanii o vor cu Europa: „împuternicirea Europei să stea pe propriile picioare ca un grup de națiuni suverane aliniate”. 

Nu se referă la Uniunea Europeană, ci la națiunile individuale ale Europei.  Pentru că, susține administrația curentă a SUA, UE desfășoară activități „care subminează libertatea politică și suveranitatea”. 

Washingtonul crede că Europa susține „politicile de migrație care transformă continentul și creează tensiuni, cenzurarea libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice, prăbușirea natalității și pierderea identităților naționale și a încrederii în sine”, după cum se mai arată paternalist și fără legătură cu realitatea în Strategie. 

UE deranjează interesele „lorzilor digitali”

Deja vedem acte ostile comise de administrația Trump împotriva UE, în sprijinul oligarhilor tech din Silicon Valley. Washingtonul a operat impunerea de sancțiuni împotriva unor foști oficiali europeni implicați în creionarea legislației europene privind reglementarea spațiului virtual (DMA, DSA, AI Act etc.). 

Administrația Trump nu va mai tolera o Uniune Europeană autonomă în propria legislație sau în comerțul internațional prea multă vreme.

Deja încearcă prin guverne europene ostile UE, precum cel maghiar sau slovac, să submineze unitatea europeană pe toate chestiunile. 

Pericolul este ca elitele naționale din statele membre UE să considere că pariul pe SUA este mai profitabil și sigur decât încrederea în propriile capacități, europene.

Asta, în ciuda faptului că și finanțatori ai Partidului Republican, precum Elon Musk, ne transmit că „Uniunea Europeană trebuie să dispară și suveranitatea să revină la state individuale ca guvernele să poate să-și reprezinte mai bine oamenii”. 

În noua „lume pragmatică” nu mai putem miza pe „îndurarea” SUA

„Ce poți face, totuși? Asta este lumea, cel mai puternic face legea. Este cinică și pragmatică”. Argumentul „pragmatismului” este printre cele mai des întâlnite și cel care simplifică cel mai mult situația. 

Este mai mult o scuză pentru a merge pe calea bătătorită a parteneriatului strategic, în speranța că, în ciuda evidențelor, îl putem menține viu, iar partenerul se va îndura de noi și se va ține de cuvânt. 

Doar pentru că ceva „este” nu înseamnă că așa „trebuie” să fie (vechea is-ought problem). Ni se spune că ar trebui să abandonăm orice speranță că lumea ar putea să funcționeze vreodată după un set de reguli, pentru că SUA a decis să demanteleze ordinea pe care o susținea și proteja, măcar la nivel retoric. 

Cum putem muta greutatea de pe SUA pe UE?

Atlantiștii susțin că realitatea aparține doar marilor puteri, iar noi putem doar să ne alăturăm acestui joc. Elitele noastre politice pare că au pus deja pariul pe SUA, din inerție și comoditate. Dar lucrurile nu sunt atât de clare. 

Să începem prin a nu comite erori logice. Ierarhiile nu sunt toate naturale, lumea a ajuns astăzi aici printr-un proces îndelungat și voit. Ideile influențează lumea și modelează realitatea. 

Cei 450 de milioane

Ideile, ideologiile și discursurile duc la acțiune. „Dar putem să schimbăm noi ierarhia actuală?”.

Desigur, nu România singură poate să o schimbe, ci o Românie care își pune la comun resursele, capacitățile și ideile cu încă 26 de state în interiorul unei Uniuni de 450 de milioane de oameni, a doua cea mai mare economie a lumii, care deja reglementează industrii din afara blocului comunitar prin legile sale și mărimea pieței, imposibil de ignorat. 

Înainte de orice, este o chestiune de voință politică, voință care poate transforma Uniunea Europeană într-o „putere”. 

Puterea astfel creată poate să își pună greutatea în spatele legilor și normelor internaționale care au creat o lume mai predictibilă. Să încerce realizarea unei noi ordini internaționale, morală și bazată pe lege, așa cum sugerează și președintele Finlandei, Alexander Stubb. 

România în „minunata lume nouă”

Statele membre NATO din Europa cheltuie cam jumătate din cât cheltuie SUA pe apărare (450 de miliarde de dolari vs 1 trilion anual). 

Problema nu constă în suma cheltuită, care eventual poate fi adusă la paritate în câțiva ani fără mari sacrificii. Pentru că deficitul mediu european ne permite aceste cheltuieli.

Problema e felul în care sunt cheltuiți acești bani. Acum nu facem achiziții comune de armament, o problemă pe care Comisia Europeană și Parlamentul European încearcă să o remedieze fără prea mare succes, având în vedere competențele exclusive ale statelor membre în domeniul apărării. 

Banii europeni pe înarmare generează locuri de muncă în SUA, nu în UE

Și nu producem armament și tehnică militară în Europa. De ce? Pentru că am optat, mai ales în Europa Centrală și de Est, să ne concentrăm pe parteneriatul transatlantic și pe relația cu SUA și să cumpărăm armament produs în SUA. 

Asta înseamnă miliarde de euro din bani ai cetățenilor europeni în conturile marilor firme de armament americane, al bugetului federal SUA și cam 2 milioane de slujbe foarte bine plătite pentru muncitori americani. 

Măcar o parte din acești bani ar trebui să rămână în Europa și să creeze joburi bine plătite pe continentul nostru, inclusiv în România. 

Nu e nicio surpriză că SUA pune presiune pe UE să renunțe la planurile de înzestrare comună: secretarul de stat adjunct al SUA a acuzat UE de „bullying” pentru că încearcă excluderea companiilor americane armament din programele de înarmare europeană precum SAFE. 

E timpul ca președintele Nicușor Dan să-și îndeplinească responsabilitatea

Dincolo de chestiunile care țin strict de apărare, România trebuie să aibă o poziție mai asertivă în cadrul Uniunii Europene, fiind o țară de dimensiuni mari în UE, care se poate face indispensabilă tuturor deciziilor europene. Cum se poate face asta? 

1. Prin mărirea bugetului Ministerului Afacerilor Externe. Este ridicol să credem că putem face mare lucru în condițiile unui buget infim al MAE, de 293 de milioane de euro în 2025. Prin comparație, Polonia și Ungaria cheltuie cam 800 – 900 de milioane de euro, anual. Nu avem cum să tăiem contabilicește din domenii strategice, dar să ne așteptăm la performanțe demne de puteri regionale sau chiar de state mai mici decât noi.

2. Prin viziune strategică venită de sus în jos. Președintele Nicușor Dan se plânge periodic că în România nu există strategii pe niciun domeniu, de la diaspora la economie, invitând chiar mediul de afaceri să-și scrie singur legile. 

Care sunt pozițiile noastre dincolo de aliniere?

În fapt, Administrația Prezidențială ar trebui să funcționeze ca un laborator de politici publice și Președintele, în calitate de titular al politicii externe, să dea tonul și să lucreze alături de MAE, de experți și de mediul universitar, pentru a creiona strategii pentru toate zonele de interes al României: Republica Moldova, Ucraina, Caucazul de Sud, Balcanii de Vest. 

Președintele are responsabilitatea și datoria să se asigure că România are o poziție coerentă pe toate chestiunile europene, în toate formatele la care participăm, fie consilii europene, consilii de miniștri sau alte tipuri de reuniuni.

Responsabilitatea la nivel european înseamnă și să ne asumăm noi singuri decizii în UE, nu să ne aliniem mereu după alte state membre, sau să acceptăm pasiv poziții care nu ne convin. 

Câteva idei pe care, dacă credem în ele ca popor, le putem susține

Sunt multe lucruri „pragmatice” pe care România le-ar putea susține public și sigură pe ea, la următorul Consiliu European și nu numai. România noastră trebuie să iasă din inerție. 

• să susținem cu putere folosirea activelor înghețate rusești pentru reconstrucția Ucrainei;
• să pledăm pentru blocarea accesului companiilor de armament americane la și mai multă finanțare din programul SAFE; 
• să continuăm să pledăm pentru extinderea UE către Ucraina și Moldova, dar să sprijinim și procesul de aderare al țărilor din Balcanii de Vest, dincolo de relația tradițională învechită și deloc folositoare cu Serbia; 
• să cerem mai multe resurse proprii pentru bugetul multianual european (inclusiv prin taxe europene pe mari companii), pentru a ne putea coordona mai bine la nivel european, inclusiv în domeniul apărării; 
• să pledăm pentru finalizarea cât mai rapidă a Pieței Unice europene, dar cu păstrarea modelului european, adică a reglementărilor actuale care fac din UE acest spațiu competitiv, cu protecție sporită pentru consumatori și muncitori și un standard înalt de trai; 
• să pledăm pentru eliminarea dreptului de veto în majoritatea deciziilor europene, mai ales pe securitate și afaceri externe, susceptibil a fi instrumentalizat de puteri ostile sau aflate în competiție cu UE pentru paralizarea deciziilor comune; 
• să susținem democratizarea instituțiilor europene, inclusiv cu un Președinte al Comisiei Europene ales direct de cetățeni și agore consultative formate din cetățeni europeni din întreaga Uniune, pentru contracararea narațiunilor extremei drepte. 

România e UE și UE e România

Toate propunerile de mai sus derivă dintr-un principiu simplu: noi suntem UE și UE ne oferă siguranță și predictibilitate, așa că trebuie să o facem mai puternică. 

Iluzia că România poate să se alinieze când cu SUA, când cu UE, nu face decât să prelungească inevitabilul – o decuplare de „monopulul” în materie de apărare al SUA. 

Pozițiile celor doi giganți sunt din ce în ce mai antagonice, SUA asumându-și explicit dezmembrarea blocului comunitar. Alinierea inerțială pe termen lung cu SUA în detrimentul UE și al responsabilității proprii ne subminează propriul interes național. 

România nu e Turcia și nu trebuie să facă echilibristică

Echilibristica României îi va face suspicioși pe aliații europeni, dar și pe partenerul strategic – SUA. „Hedging-ul” ne pune la periferia cercului în care se iau decizii și ne scade influența în UE, nu o amplifică. 

România nu este și nici nu ar trebui să-și propună să devină Turcia. Jongleriile Turciei nu au adus mari beneficii, ci doar dependențe de actori globali aflați în conflict, vulnerabilizându-și astfel poziția.

Toată lumea recunoaște că Uniunea Europeană are o dependență militară de SUA. Nimeni nu se așteaptă ca mâine, ministra afacerilor externe să cheme la explicații pe însărcinatul de afaceri al SUA, sau să ne stricăm de tot relațiile cu Washingtonul. 

Ce pare însă că și-au dat seama restul europenilor, iar noi nu, este că UE nu-și mai poate permite să se bazeze pe toanele unei Americi instabile, care deja operează într-o altă logică internațională. 

Trebuie să renunțăm la obsesia perimată și periculoasă că SUA va fi de partea noastră în orice situație. Către Bruxelles și prin Bruxelles trebuie să treacă speranțele noastre. 

În cuvintele recente ale premierului polonez Donald Tusk, „nimeni nu va lua în serios o Europă slabă și divizată. Trebuie în final să credem în propria noastră putere, trebuie să continuăm să ne înarmăm, trebuie să rămânem uniți cum nu am fost niciodată. Unul pentru toți, toți pentru unul. Altfel, suntem terminați.” 

Răzvan Petri este licențiat în Științe Politice la King’s College London, și are un masterat în Politici Publice la University College London. A lucrat la Parlamentul European la cabinetele foștilor europarlamentari Alin Mituță și Dacian Cioloș.

Vlad Adamescu este licențiat în științe politice King’s College London și are un masterat în Politici Publice Europene și Internaționale de la London School of Economics and Political Science. A lucrat la Parlamentul European pe poziția de consilier al fostului europarlamentar Dacian Cioloș.