O armă de vânătoare, găsită în portbagajul unei maşini cuprinse de flăcări, în zona Piaţa Victoriei din București
Poliţia Capitalei face cercetări după ce, sâmbătă, o armă de vânătoare a fost găsită în portbagajul unei maşini cuprinse de flăcări, în zona Piaţa Victoriei. Proprietarul a fost condus la audieri, la secţia 4 de Poliţie din București, potrivit News.ro.
Poliţia Capitalei a anunţat, sâmbătă, că prin apel 112 a fost sesizat un incediu la un autoturism parcat în zona Piaţa Victoriei, la intersectie cu str. Buzesti, incendiu manifestat în zona portbagajului.
”După stingerea incendiului, în portbagaj a fost identificată o armă de vânătoare, în cutie, şi mai multe cartuşe de vânătoare. Proprietarul autoturismului a fost condus la Sectia 4 Poliţie pentru verificări”, a precizat Poliţia Capitalei.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul este posesor autorizat de armă de vânătoare, dar urmează să se stabilească modul în care acesta a respectat prevederile privind condiţiile de păstrare a armei şi muniţiei.