Klaus Iohannis refuza sa promulge si retrimite la Parlament Legea ANI, prin care incetau interdictiile aplicate parlamentarilor pana in 2013

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului Legea ANI a lui Florin Iordache, apreciind ca este vorba despre „o masura de clementa acordata parlamentarilor” care afecteaza standardele de integritate si pune in discutie respectarea angajamentelor asumate de Romania in calitate de membru al Uniunii Europene.

Aceasta lege prevede ca interdictiile aplicate deputatilor si senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare intocmite de Agentia Nationala de Integritate si care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese in perioada 2007 – 2013 inceteaza de drept.

„Fata de obiectul de reglementare, consideram ca legea transmisa la promulgare se impune a fi reanalizata de catre Parlament sub aspectul oportunitatii acesteia intrucat, pe de o parte, interesul public general nu justifica o asemenea reglementare, fiind afectate standardele de integritate, iar pe de alta parte, este pusa in discutie respectarea angajamentelor asumate de Romania, in calitate de stat membru al Uniunii Europene”, afirma Administratia prezidentiala, intr-un comunicat.

Care sunt argumentele Adminsitratiei Prezidentiale:

• instanta constitutionala a precizat ca nu are competenta de a analiza caracterul just sau injust/potrivit sau nepotrivit al interventiei legislative, intrucat acest aspect tine de oportunitatea masurii, aceasta intrand in marja de apreciere exclusiva a Parlamentului. Insa, Parlamentul, in calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unica autoritate legiuitoare a tarii, atunci cand adopta masurile pe care le considera necesare, ar trebui sa porneasca de la o evaluare preliminara reala, obiectiva si completa, iar alegerea masurii sa corespunda unui interes general al societatii.
• Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, interdictia poate consta in decaderea din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului ori, daca persoana a ocupat o functie eligibila, interdictia poate consta in aceea ca persoana nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului. Totodata, potrivit aceluiasi text, in cazul in care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii conflictului de interese, interdictia de 3 ani opereaza potrivit legii, de la data ramanerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de confirmare a existentei unui conflict de interese.
• In ceea ce priveste aceasta interdictie, Curtea Constitutionala a afirmat in repetate randuri ca o astfel de sanctiune se integreaza scopului legii – asigurarea integritatii si transparentei in exercitarea functiilor si demnitatilor publice si prevenirea coruptiei institutionale – si nu contravine normelor constitutionale privind dreptul de a fi ales si restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati (Decizia nr. 481/2013, Decizia nr. 483/2013, Decizia nr. 391/2014, Decizia nr. 638/2014, Decizia nr. 93/2015, Decizia nr. 550/2015). Mai mult, nu se poate ignora faptul ca aceste interdictii au fost aplicate ca urmare a ramanerii definitive a rapoartelor de evaluare ale A.N.I. fie prin necontestare (caz in care deputatul sau senatorul a acceptat rezultatul unui astfel de raport), fie prin respingerea contestatiei formulate impotriva acestora de catre instanta judecatoreasca (caz in care o instanta judecatoreasca a verificat raportul de evaluare si a confirmat legalitatea si temeinicia acestuia). Prin urmare, in ambele cazuri, aceste interdictii reprezinta un efect al unor constatari definitive, in baza prevederilor aplicabile deputatilor si senatorilor, prin parcurgerea unor proceduri stabilite de lege, o astfel de masura reparatorie (cum se sustine in expunerea de motive) nefiind justificata prin raportare la standardele in materie de integritate instituite ca raspuns la o cerinta reala a societatii romanesti.
• De altfel, conflictul de interese era definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003, norma generala direct aplicabila in cazul parlamentarilor, acestia exercitand o demnitate publica, aspect statuat si de Curtea Constitutionala. In acest sens, instanta constitutionala a stabilit ca norma mentionata – referitoare la conflictul de interese – priveste toate categoriile de functionari publici, precum si functiile si demnitatile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atributiilor care caracterizeaza fiecare functie in parte (Decizia nr. 418/2014). Totodata, in considerentele Deciziei nr. 81/2013, Curtea Constitutionala a retinut ca, in vederea asigurarii integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice, toate persoanele mentionate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se afla in aceeasi situatie juridica, circumscrisa inca din titlul reglementarii, prin sintagma „functii si demnitati publice”, in considerarea careia le revin obligatii specifice si a constatat ca situatia deputatilor si a senatorilor – prevazuta la pct. 3 din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 – este aceeasi cu a celorlalte categorii de demnitari si functionari publici carora li se aplica actul normativ.
• Asadar, in ceea ce priveste regimul juridic al conflictului de interese aplicabil parlamentarilor in perioada 2007-2013, avuta in vedere de legea aflata la promulgare, relevanta este nu numai Legea nr. 176/2010, ci si Legea nr. 161/2003.
• Interventia legislativa supusa reexaminarii vizeaza, in realitate, o masura de clementa acordata parlamentarilor, prin care se sterg pentru viitor efectele unei interdictii generate de incalcarea normelor privind conflictul de interese. Motivatia acestei ‘reforme’ in materie de integritate nu se poate limita insa la un simplu exercitiu formal de justificare a nevoii sociale prin prisma aparentei de neclaritate a normelor aplicate conflictului de interese, cu atat mai mult cu cat Legea nr. 219/2013 nu a facut altceva decat sa consolideze nevoia sociala de a sanctiona conduita necorespunzatoare a senatorului sau deputatului, nevoie sociala materializata, de altfel, in legislatia anterioara, inca din anul 2003 si afirmata in mod constant in jurisprudenta constitutionala. Din aceasta perspectiva, valorificarea considerentelor deciziilor Curtii Constitutionale (Decizia nr. 619/2016 si Decizia nr. 52/2018) in vederea normativizarii unei solutii juridice de natura sa rezolve problemele aparute trebuie sa se circumscrie nevoii sociale reale avute in vedere la adoptarea Legii nr. 219/2013, iar nu dimpotriva, sa produca un efect contrar. In plus, in ceea ce priveste consecintele interventiei legislative, acestea – in mod concret si rezonabil – ar trebui sa poata fi anticipate pentru societate, pentru o parte a acesteia, ori pentru categorii de persoane si nu doar pentru anumiti senatori sau deputati. Aceasta intrucat efectele ce ar urma sa se produca prin aceasta lege, in forma transmisa la promulgare, ii vizeaza pe toti senatorii si deputatii fata de care s-a constatat starea de conflict de interese si, care se afla sau ar urma sa se afle sub puterea interdictiei instituite de art. 25 din Legea nr. 176/2010.
• In concluzie, fata de toate aceste aspecte, apreciem ca se impune respingerea Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative. In masura in care Parlamentul va considera ca oportunitatea subzista, consideram ca solutia legislativa ar trebui sa faca obiectul unei legi distincte, intrucat precedentul legislativ in care aceasta se constituie prezinta riscul de a goli de continut Legea nr. 176/2010 prin interventii legislative similare.
• Conform art. 148 alin. (4) din Constitutia Romaniei, Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii la Uniunea Europeana si din celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Mecanismul de Cooperare si Verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei (M.C.V.) a fost stabilit prin Decizia nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006. Unul dintre cele patru obiective de referinta specifice stabilite in cadrul M.C.V. a fost chiar „Infiintarea, conform celor prevazute, a unei agentii pentru integritate cu responsabilitati in domeniul verificarii patrimoniului, al incompatibilitatilor si al conflictelor de interese potentiale, precum si cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care sa poata duce la aplicarea unor sanctiuni disuasiveￋ.
• In raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare din anul 2017, Comisia Europeana a realizat o trecere in revista a evolutiilor privind acest obiectiv de referinta si a retinut ca „inca de la infiintarea A.N.I., rapoartele M.C.V. au evidentiat rezistenta fata de punerea in aplicare a rapoartelor A.N.I., chiar si atunci cand au fost confirmate printr-o hotarare judecatoreasca. Astfel, rapoartele M.C.V. succesive din anii 2013 – 2016 au pus in lumina faptul ca „punerea in aplicare a rapoartelor A.N.I. privind membrii Parlamentului, chiar si atunci cand sunt confirmate prin hotarare judecatoreasca, a fost pusa sub semnul intrebarii”. Printre recomandarile facute de Comisia Europeana in  acest cadru, au fost amintite urmatoarele: „sa se asigure ca nu exista exceptii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese si averile nejustificate” (raportul din luna ianuarie 2014) sau faptul ca „Parlamentul ar trebui sa dea dovada de transparenta in procesul sau decizional cu privire la actiunile intreprinse in urma hotararilor definitive si irevocabile avand ca obiect incompatibilitati, conflicte de interese si averi ilicite pronuntate impotriva membrilor sai” (raportul din luna ianuarie 2017).
• Reglementarile in materia combaterii coruptiei si promovarii integritatii in sectorul public reprezinta raspunsul la o cerinta reala a societatii romanesti si o componenta de baza a dialogului Romaniei cu partenerii sai europeni, in cadrul procesului de evaluare a modului de indeplinire a obligatiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene, aspect statuat in Decizia Curtii Constitutionale nr. 418/2014.
• Cu privire la efectul recomandarilor stabilite prin rapoartele de evaluare pentru Romania in acest cadru, Curtea Constitutionala a precizat ca Romania ￢are obligatia de a aplica acest mecanism si a da curs recomandarilor stabilite in acest cadru, in conformitate cu dispozitiile art. 148 alin. (4) din Constitutieￋ (Decizia Curtii Constitutionale nr. 2/2012).
• Or, eliminand un efect al constatarii printr-un raport definitiv al A.N.I. a nerespectarii prevederilor legale privind conflictul de interese de catre persoanele care au avut calitatea de senator si/sau deputat in oricare dintre mandatele cuprinse in perioada 2007 – 2013, si anume incetarea de drept a interdictiilor aplicate acestora in temeiul art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice se instituie practic o exceptie de la efectele unor astfel de rapoarte de constatare, cu afectarea stabilitatii cadrului legislativ in materie de integritate si a efectului disuasiv al rapoartelor definitive ale A.N.I., contrar recomandarilor M.C.V. si a angajamentelor asumate de Romania.
• In consecinta, apreciem ca Parlamentul ar trebui sa analizeze riguros necesitatea normei propuse prin legea transmisa la promulgare mai ales, a proportionalitatii solutiei juridice alese, in vederea asigurarii acelui optim echilibru ce trebuie sa existe intotdeauna intre obiectivele de interes general si interesele particulare.