Sari direct la conținut

Robert Cazanciuc a depus un proiect de lege pentru reducerea duratei proceselor in contencios administrativ

HotNews.ro

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la inceputul unii martie un proiect de lege de modificare si completare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care vizeaza reducerea duratei proceselor, se arata intr-un comunicat de presa transmis luni de Cazanciuc.

Initiativa legislativa prevede, printre altele, ca primul termen de judecata sa fie fixat „in maxim 70 de zile de la data depnuerii actiunii pe rolul instantei”.

„Durata mare de solutionare a proceselor reprezinta una dintre cele mai mari nemultumiri ale cetatenilor cu privire la actul de justitie. Activitatea instantelor este astazi dominata de materia contenciosului administrativ, care reprezinta aproximativ 30% din activitate la nivelul tribunalelor si curtilor de apel si aproape 40% din activitatea Inaltei Curti de Casatie si Justitie”, precizeaza initiatorii in expunere de motive.

Potrivit acestora, „este necesara adoptarea de modificari legislative care sa aiba urmatoarele efecte: sa reduca durata de solutionare a dosarelor; sa echilibreze volumul de activitate intre sectiile instantelor si intre instante cu respectarea competentelor profesionale ale acestora; sa creeze premisele legale ale respetarii in mod real al dreptului cetatenilor de acces la instanta si de rezolvare a dosarelor in termen rezonabil.”

Potrivit comunicatului de presa, „la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in materia contenciosului administrativ, incarcatura mare de cauze pe complet de judecata a determinat ca intre data sesizarii instantei si data acordarii primului termen de judecata sa treaca o perioada medie de 2 ani, fiind o ingerinta in dreptul justitiabilului – institutie publica sau cetatean – la solutionarea in termen rezonabil a cauzei sale. Diversitatea de litigii cu care este investita in calea de atac Inalta Curte de Casatie si Justitie nu justifica intotdeauna competenta de solutionare speciala, cum sunt cauzele privind corectii financiare cu valori de aproximativ 1.000 de lei, care se solutioneaza in ani.”

La nivelulul tribunalelor – instanta de fond de drept comun in materia contenciosului administrativ – numarul de dosare nou intrate in anul 2016 in aceasta materie reprezinta 28,7% din numarul total de dosare nou intrate, in timp ce numarul total de dosare nou intrate in materie civila reprezinta 15,9% iar in materia litigiilor cu profesionisti reprezinta 12,4%. Ca urmare, in dosarele din aceasta materie trece o perioada indelungata intre depunerea cererii si momentul inceperii judecatii, care poate ajunge pana la un an la instantele de drept comun. La acest termen se adauga durata procedurilor judiciare – dezbateri, incidente procedurale, solutii, motivari, cai de atac, eventuale rejudecari – solutionarea unui dosar patru-cinci, fara procedura de executare a hotararii, se mai arata in comunicat.

Citeste aici proiectul de lege in intregime

Vezi aici expunerea de motive si tabelul cu modificarile aduse legii in vigoare

Proiectul este semnat de 21 de deputati si senatori PSD, impreuna cu fostul ministru al Justitiei, in prezent presedinte al comisiei juridice din Senat.

Initiativa legislativa urmeaza sa intre in dezbatere la Camera Deputatilor, Senatul fiind camera decizionala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro