Sari direct la conținut

Intalnire cu Augustin Cupsa si invitatii sai despre romanul "Asa sa creasca iarba pe noi"

HotNews.ro

Joi, 8 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, puteti participa la lansarea romanului „Așa să crească iarba pe noi“ de Augustin Cupșa, recent apărut în colecția Scriitori români contemporani coordonată de Andreea Răsuceanu. La eveniment vor vorbi Augustin Cupșa, Cosmin Ciotloș, Angelo Mitchievici și Andreea Răsuceanu.

Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului.

Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.

https://eventbook.ro/other/bilete-augustin-cupsa-asa-sa-creasca-iarba-pe-noi

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro