Primaria Craiova: Drept la replica
Primaria Craiova a remis redactiei un drept la replica referitor la articolul Esecul uneia dintre marile investitii chineze in Romania, platit cu 9 milioane de lei de toti craiovenii. Puteti citi mai jos replica integrala.
„Având în vedere informațiile eronate publicate de dumneavoastră astăzi vă transmitem următorul drept la replică: Anul acesta Primăria Craiova va continua execuția primelor două blocuri din ansamblul rezidențial de pe strada Caracal din Craiova dar locuințele vor fi vândute după finalizare iar investiția va fi recuperată. Aceste locuințe nu vor fi de tip „locuințe sociale”, nu vor fi acordate gratuit sau închiriate de către municipalitate, nu vor fi locuințe de tip ANL. Mai mult, conform contractului cu firma Shandong Ningjian Construction, în urma nefinalizării proiectului, Primăria Craiova a preluat cu titlu gratuit toate investițiile deja realizate de către această firmă: proiecte, avize precum și construcțiile deja existente. Așadar, singura pierdere pentru craioveni este timpul scurs de la demararea investiției și până în acest moment, în rest discutăm doar de câștiguri: toate cheltuielile pentru aducerea în acest stadiu a proiectului fiind suportate de către constructor și cedate cu titlu gratuit Primăriei Craiova. Și nu este vorba de o sumă mică: 8 milioane de euro. Declarația mea o redau mai jos și o puteți urmări pe facebook în format video https://www.facebook.com/GenoiuMihail/videos/567743960257201 „O sumă de 9.366.000 lei este alocată demarării lucrărilor la ansamblul rezidențial. Se lucrează la ora aceasta la caietul de sarcini pentru execuție, primele blocuri se vor face pe un acord cadru pentru realizarea lor și se va începe execuția încă din acest an.”