Sari direct la conținut

Achizitia anului in Armata romana: vineri se semneaza contractul pentru cumpararea a 227 transportoare blindate Piranha 5 de la compania americana General Dynamics

HotNews.ro
Transportorul blindat Piranha 5, Foto: Mowag
Transportorul blindat Piranha 5, Foto: Mowag

Contractul pentru cumpararea a 227 transportoare blindate Piranha 5 de la compania americana General Dynamics va fi semnat vineri la Ministerul Apararii, in prezenta ministrului Mihai Fifor, anunta ministerul intr-un comunicat.

In luna noiembrie Guvernul Romaniei a adoptat Hotararea de Guvern prin care s-au aprobat circumstantele si procedura specifica pentru atribuirea unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate si derivate pe platforma PIRANHA 5 si a suportului logistic initial catre General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH.

Contractul prevede ca primele 30 de transportoare sa fie livrate din Elvetia, iar urmatoarele 197 sa fie integrate si produse la Uzina Mecanica Bucuresti. Costul total al programului este de circa 895 de milioane de euro.

Potrivit textului Hotararii de Guvern MApN ar trebui sa semneze un prim contract subsecvent de circa 400 de milioane de euro pentru 94 de transportoare, iar primele 5 ar fi trebuit sa ajunga in Romania inca de la finalul lui 2017.

Ca fapt divers, la parada militara de 1 Decembrie din Capitala trei transportoare blindate Piranha V au fost aduse de catre producator pentru a fi prezentate publicului.

In expunerea de motive MApN detaliaza nevoia de a dota fortele terestre cu noi transportoare si se precizeaza ca e nevoie de noi transportoare, cu protectie mai mare si putere de foc sporita, chiar daca acestea nu vor mai fi amfibii.

Pe langa achizitia de transportoare Piranha 5, statul roman mai este implicat intr-un parteneriat cu nemtii de la Rheinmetall care ar urma sa dezvolte si sa construiasca la Uzina de la Moreni un nou model de transportor blindat ambfibiu denumit Agilis 8X8. Proiectul va fi dezvoltat printr-o firma mixta romano-germana – Romanian Military Vehicle Systems din care statul roman detne 50%.

HotNews.ro a scris in detaliu in luna noiembrie despre planurile Rheinmetall si despre proiectul AGILIS ce va presupune circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, dezvoltate si construite la Moreni, primul urmand a iesi pe poarta uzinei in 2020. Citeste aici detalii si vezi imagini cu viitorul transportor Agilis 8X8.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro