Sari direct la conținut

Hunedoara: Primaria Deva va taia salariile cu 20 la suta si va concedia aproximativ 150 de  angajati

HotNews.ro
Site-ul primariei Deva, Foto: primariadeva.ro
Site-ul primariei Deva, Foto: primariadeva.ro

Primaria Devei va taia salariile cu 20 la suta si va concedia aproximativ 150 de angajati dupa ce noul primar, Florin Oancea, a descoperit ca fondul de salarii de anul trecut a fost de trei ori mai mare decat banii alocati pentru investitii, scrie glasul-hd.ro.

Conform datelor prezentate de primarul Oancea, in noiembrie 2017, Primaria Deva a platit salarii in valoare totala de 3,4 milioane de lei, aproape dublu fata de aceeasi luna a anului 2016. Fondul de salarii al Primariei Deva ar fi ajuns asftel la 10 milioane de euro, in timp ce veniturile proprii ale institutiei nu depasesc 25 de milioane de euro pe an, iar investitiile previzionate pentru anul trecut nu treceau de 3 milioane de euro.

Primaria Devei are acum o organigrama aprobata cu 902 posturi. 843 sunt ocupate. In 178 de cazuri este vorba despre persoane platite de la bugetul de stat (insotitori ai persoanelor cu handicap sau medici care activeaza la cabinetele din scoli). Restul de 665 sunt angajati ai primariei.

„Acum 10 ani nu stiu daca erau 400 de angajati de toti. Ce s-a intamplat: fiecare primar care a venit a lasat organigrama asa cum era, dar si-a mai adus el oameni, prin stanga si prin dreapta. A venit alt primar si-a umflat din nou organigrama. Noi avem acum un numar de angajati mai mare ca Oradea, oras cu 220.000 de locuitori (de trei ori mai multi ca ai Devei – n.red.) si asemanator cu cel al Primariei Arad. Sunt multe compartimente in care schema de personal este supra-dimensionata. Un exemplu: Serviciul Cantina – 13 angajati. Director, sef serviciu, patru bucatari, magazionere, sofer¬ de toti, 13 oameni. Activitate? 67 de plase cu o paine, doua conserve si o sticla de ulei. Nu fac mancare gatita. Doi oameni fac 67 de astfel de plase intr-o jumatate de ora”, a declarat Florin Oancea, potrivit sursei citate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro