Sari direct la conținut

Un nou circ marca Diana Șoșoacă în Parlament: Zelenski nu are ce căuta să pângărească pământul României

HotNews.ro
Diana Șoșoacă, scandal în Parlament, Foto: Inquam Photos / George Calin
Diana Șoșoacă, scandal în Parlament, Foto: Inquam Photos / George Calin

Cu harta României Mari în brațe, senatoarea Diana Șoșoacă a cerut public, marți de la tribuna plenului reunit al Parlamentului, ca Ucraina „să ne dea înapoi teritoriile furate” – acesta fiind de fapt şi mesajul ei pentru preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Ăsta este mesajul pentru Zelenski. Ne vrem teritoriile înapoi. Şi-a bătut joc de tot ceea ce înseamnă românii din Ucraina, le-a interzis limba, le-a interzis religia, le-a închis bisericile, a arestat preoţii, a omorât copiii români, i-a trimis în război. Primii care au fost trimişi la luptă au fost etnicii şi românii. Există o epurare a etniei româneşti pe care Ucraina nu o recunoaşte”, a declarat Diana Şoşoacă.

Anterior declarației din plenul reunit, senatoarea însoțiță de alți doi parlamentari a făcut circ pe holurile Parlamentului, cu harta României Mari în brațe a vorbit despre faptul că „limba română nu este recunoscută în Ucraina, este considerată limba moldovenească”.

„Nu există nicio limbă moldovenească, există numai limba română. (…) Aici este România, e pământ sfânt, iar aici Zelenski nu are ce căuta, să pângărească Parlamentul României, să încalce suveranitatea poporului român. Este un nazist. Zelenski este un nazist, nu are ce căuta în România. În celelalte state a fost refuzat, a schimbat paradigma. Nu mă interesează Vladimir Putin, mă interesează de România şi de poporul român şi faptul că suntem conduşi de nişte trădători. Ucraina mă interesează în limita teritoriilor româneşti. Ne vrem teritoriile înapoi din Ucraina! Nu mă interesează războiul lor, le aparţine, e treaba lor. Problema mea sunt românii din Ucraina şi teritoriile noastre din Ucraina şi drepturile încălcate ale românilor din Ucraina”, a transmis Diana Şoşoacă, care a fost însoţită de deputaţii neafiliaţi Mihai Lasca şi Ciprian Ciubuc.

Reamintim că Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis anularea şedinţei comune a Parlamentului în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski trebuia să țină un discurs.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro