Sari direct la conținut

Un copil de două luni a murit de COVID-19. Aproape 10.000 de îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews.ro
COVID-19, Foto: Inquam Photos / George Călin
COVID-19, Foto: Inquam Photos / George Călin

​Un copil în vârstă de două luni, din Covasna, care suferea și de alte afecțiuni (comorbidități) a murit din cauza infecției cu SARS-CoV2, anunță Ministerul Sănătății. În ultima săptămână, în România s-au înregistrat 9.719 noi cazuri de îmbolnăvire și 37 de decese.

9.719 noi cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în România în ultima săptămână. 3.474 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Incidența înregistrată la 14 zile este de 1.08.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 1.217. De asemenea, la ATI, sunt internate 75 persoane.

Din totalul pacienților internați în prezent, 176 sunt minori, aceștia fiind internați în secții.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate în total 3.478.091 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

De la debutul pandemiei, 68.409 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat.

În ultima săptămână au fost efectuate 3.800 de teste RT-PCR și 47.963 de teste rapide antigenice.

De la debutul pandemiei și până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.941.202 teste RT-PCR și 14.169.728 teste rapide antigenice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro