Sari direct la conținut

PressOne: Legăturile preotului regizor Ciprian Mega cu Rusia. Un oligarh rus l-a invitat să ridice o biserică rusă

HotNews.ro

Preotul-regizor Ciprian Mega și-a dus recent filmul la Festivalul Internațional de la Moscova provocând ample dezbateri despre modul cum a ajuns un tânăr preot din Oradea să se fotografieze cu oficiali ruși într-un moment în care relațiile Rusia – Occident sunt extrem de încordate. PressOne a cercetat istoricul acestui preot și prezintă într-o investigație amplă legăturile dintre Mega și Rusia.

Un episod important în cariera preotului Ciprian Mega are loc în 2009. Proaspăt absolvent al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” în Sibiu, a scris o carte, despre care el afirmă, într-un interviu acordat în 2022 pentru TVR, că a înfuriat conducerea Bisericii Ortodoxe Române, fiindcă vorbea despre trădările petrecute în sânul Bisericii în anii comunismului.

Astfel, justică preotul decizia de a pleca în Cipru unde a învățat rapid să slujească în limba greacă și a fost angajat la una din cele mai importante parohii, Sfântul Nicolae.

Plecarea lui Mega în Cipru este elocventă pentru viitoarele sale legături cu lumea rusă. Biserica Ortodoxă a Ciprului este o biserică autocefală a comunității creștine ortodoxe, adică are o conducere proprie și un arhiepiscop al ei. Însă Ciprul, ca și biserica lui, sunt strâns legate de spațiul rusesc. Există un număr mare de ruși care frecventează, fie ca turiști sau ca oameni de afaceri, Ciprul, iar despre influența în Cipru a patriarhului Moscovei s-a scris frecvent, amintește PressOne.

În interviul menționat, Mega a mai povestit că unul din mitropoliții Ciprului avea foarte mare încredere în el și l-a invitat să îl însoțească la o discuție cu un oligarh rus și un arhitect, care doreau să construiască în capitală o biserică ortodoxă rusească. Acest plan nu avea să fie dus la îndeplinire întrucât oligarhul rus a murit.

Cu toate acestea, întâlnirea l-a făcut pe Mega să vină cu ideea și să-i propună mitropolitului să construiască el o biserică ortodoxă românească. Mega afirmă că această realizare l-a adus înapoi în grațiile BOR care l-a invitat să revină să slujească în România unde a primit o bisericuță de lemn din curtea Spitalului de Copii din Oradea.

La fel ca în Cipriu, preotul a obținut rapid finanțare, nefiind clar în niciuna din situații din ce surse, și a demolat vechiul lăcaș de cult și a ridicat o biserică din ziduri solide de cărămidă, mărindu-și numărul de enoriași.

Investigația completă poate fi citită în PressOne

Cine este preotul-regizor Mega

Ciprian Mega, care a fost hirotonit preot în 2009 și a debutat în 2015 ca regizor cu scurtmetrajul Nunta lui Iov, s-a deplasat la Moscova săptămâna trecută. Regizorul și-a prezentat cel mai nou film, 21 de rubini, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova.

Reacțiile din lumea clericală au fost rapide. Teologul Paul Palencsar a spus că preotul Mega pășește la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pe un covor roșu „îmbibat de sânge”, declarație consemnată de HotNews.ro. Preotul Mega s-a supărat pe redacție și a atacat HotNews când s-a urcat pe scenă la Moscova.

În plus, l-a numit pe Bănescu „un cripto-revoluționar”.

Bănescu a declarat anterior că se îndoiește că preotul Mega ar fi putut primi binecuvântarea ierarhului său pentru a merge la Moscova pentru a-și promova filmul, așa cum prevăd regulamentele Bisericii Ortodoxe Române.

Într-un dialog cu HotNews.ro, Ciprian Mega a confirmat că nu are binecuvântarea, dar a spus că părerea sa despre episcopul Sofronie al Oradiei, unde își are parohia, este „cunoscută”.

Preotul Mega a atacat starea de lucruri din BOR, în termeni duri. El a acuzat despre de „dezastrul moral” din Eparhia Oradei, „promiscuitatea iadului” de la Huși și „degradarea umană” în general din BOR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro