Actorul Cuzin Toma: CREDIDAM nu are o formula de calcul a veniturilor incasate
Actorul Cuzin Toma, cunoscut pentru rolurile din „Aferim!” si „Las Fierbinti”, a vrut sa afle de unde provin sumele incasate de la Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti (CREDIDAM) si care este formula de calcul dupa care reies aceste sume datorate artistilor, relateaza News.ro.
Actorul Toma Cuzin a transmis primul live pe Facebook din noul sediu al CREDIDAM. „De doua ore incerc sa vorbesc cu domnul Gheorghiu si de cate ori incerc sa aflu formula de calcul dupa care se impart banii artistilor, domnul Stefan Gheorghiu cheama Politia”, a spus Cuzin Toma.
Stefan Gheorghiu, directorul CREDIDAM, nu a iesit din biroul sau si nu a vrut sa-i raspunda lui Cuzin Toma la intrebari.
„De sase luni, astept sa-mi justifice niste bani pe care mi-i fura. Poate stie Politia formula de calcul”, continua actorul.
„Aveti obligatia sa ne explicati. Nu va e rusine! Doamna contabil sustine ca nu trebuie sa ne explice noua. Este incredibil asa ceva, oameni buni!”, spune Cuzin Toma in videoclipul publicat luni pe pagina de Facebook, adaugand ca are deja trei procese cu asociatia si ar putea sa mai deschida unul.
„Aratati-mi borderourile sa vedem cat mi-ati oprit din suma respectiva. Am trei procese cu ei”, le explica el celor doi ofiteri de politie care asista la discutie.
„Mi-ati dat 4.000 de lei, dar nu mi-ati aratat pe ce. Pe ce este data suma asta? Pe ce proiect mi-ati dat acei bani? Sunteti contabil, dumneavoastra trebuie sa stiti formula de calcul dupa care calculati acei bani. Ce lege imi aratati? Ce inseamna formula de calcul?”, i-a repetat de mai multe ori intrebarea contabilei fara insa sa primeasca un raspuns.
Actorul sustine ca angajatul CREDIDAM trebuie sa raspunda la intrebarile artistilor. „Dumneavoastra trebuie sa stiti legea, pentru ca sunteti contabil CREDIDAM si impartiti banii. Cat costa secunda cu mine pe orice televiziune?”, a vrut sa stie Cuzin Toma.
Colectarea banilor o face CREDIDAM, iar repartitia o face firma de repartitie, sustine contabilul.
„Justificati banii, daca sunt pe „Las Fierbinti”, pe filme, pe reclame… Aveti obligatia sa ne explicati. Dumneavoastra opriti 30, 40% din incasarile pe care le spuneti in numele meu. Explicati-mi suma!”, o roaga actorul Toma Cuzin pe contabila, asigurand ca se va intoarce la CREDIDAM si in zilele urmatoare pentru a se lamuri cu privire la sumele pe care le incaseaza de la asociatie.
CREDIDAM este o asociatie non-profit, infiintata in 1996. Scopul ei este de a colecta si repartiza banii cuveniti artistilor interpreti romani si straini, bani proveniti din difuzarea inregistrarilor comerciale, intre altii, de posturile TV si radio, operatorii de cablu, cinematografe, hoteluri, restaurante si organizatori de evenimente.