Proces intens mediatizat si cu masuri de securitate sporite al unui roman acuzat de crime deosebit de brutale, in Germania si in Austria. Anchetatorii cauta si conexiuni romanesti, la Vaslui
Cazul uciderii cu implicatii sexuale a unei tinere de 27 de ani care facea jogging va fi judecat miercuri in instanta germana din Freiburg. Este un caz penal cu dimensiuni internationale, care se anunta a avea o intensa prezenta mediatica. Acuzatul ar fi ucis si in Austria, iar asupra lui planeaza suspiciuni ca ar fi fost implicat si in omoruri mai vechi, care au avut loc in Romania. Catalin Ciolpan (40 de ani), un şofer de camion originar din Husi, judetul Vaslui, a fost arestat in luna iunie de autoritatile germane, fiind acuzat ca a violat şi ucis doua femei: o tanara de nationalitate germana şi o studenta din Franta aflata la studii în Austria.
Uciderea tinerei din Endingen, de langa Freiburg, a revoltat o intreaga regiune. Intr-o duminica dupa-amiaza, tanara a fost victima unui criminal care a urmarit-o, apoi a violat-o si a ucis-o. In fata curtii districtuale din Freiburg incepe miercuri, 22 noiembrie, procesul. Paratul este un presupus criminal, mai mult chiar, unul in serie, el fiind suspectat si ca a ucis in 2014 o studenta, in localitatea Kufstein din Austria.
Acuzatia care i se aduce romanului este de crima deosebit de brutala. Anchetatorii au precizat ca trupul Carolinei G. a fost gasit intr-o mica zonă impadurita din podgoriile aflate intre Endingen si Bahlingen si ca oferea „o imagine de groaza”.
In fata instantei de judecata germane este chemat un sofer de camion de 40 de ani din Romania. In plus fata de crima din Endingen, el este acuzat de uciderea unei studente franceze din Lyon, in varsta de 20 de ani, in ianuarie 2014, la Kufstein. Oraselul din Austria se afla la aproximativ 400 de kilometri de Endingen. Au fost gasite urme identice de ADN in ambele cazuri, iar faptele au fost similare.
Atat la Endingen, cat si la Kufstein, arma omorului a fost o bara de fier, provenita de la un camion, cu care victimele au fost lovite in cap. Acuzatia este pentru crima si viol. Acuzatul de 40 de ani se confrunta astfel cu inchisoare pe viata. După arestarea sa, acesta a vorbit cu anchetatorii si le-a dat detalii asupra vietii sale, dupa cum a relatat purtatorul de cuvant al procurorului general din Freiburg, Michael Mächtel. Cu toate acestea, el inca nu a comentat acuzatiile care i-au fost aduse de catre anchetatori.
Datorita intensului interes public si mediatic, in vederea procesului au fost luate masuri de securitate sporita, a declarat un purtator de cuvant al curtii districtuale din Freiburg. Acesta a mai precizat ca au fost audiati zece martori si sase experti. In prima instanta, sunt planificate opt zile de proces, deci ar trebui ca, pana la sfarsitul lunii decembrie, sa fie dat un verdict. Parintii victimei dîn Endingen si sotul acesteia apar în proces in calitate de co-reclamanti.
Exista, de asemenea, si un expert psihiatric, care va face o evaluare a pericolului pe care il prezinta acuzatul, inainte de pledoarii.
La Freiburg se judeca doar crima din Endingen. Dupa aceasta, „sistemul judiciar din Austria va investiga calea de urmat”, explica procurorul Hansjörg Mayr, de la procuratura din Innsbruck. Potrivit unei hotarari a instanței din Freiburg, instanta competenta din Austria ar putea sa se alature sentintei sau sa impuna o sentinta suplimentara mai mare. In plus, este posibil un al doilea proces, in Austria, eventualitate care se va decide anul viitor. In procesul de la Freiburg, expertii din Austria sunt audiati mai intai ca martori.
Dar ce se intampla in Romania? In vara acestui an, presa locala si centrala din Romania, afland de arestarea lui Catalin Ciolpan, care a fost retinut de anchetatorii germani de la firma de transporturi Döpke-Logistik din Endingen am Kaiserstuhl, unde lucra ca sofer, a scris cu subiect si predicat despre alte omoruri mai vechi, asupra unor femei, neelucidate din Vaslui. Este vorba de navetiste pradate si omorate, ale caror cadavre au fost descoperite la cateva zile sau dupa mult timp, fara insa ca omorurile sa fi fost mai indeaproape cercetate sau elucidate. In unele dintre cazurile mai vechi nici nu au fost prelevate probe ADN.
Cadavrele au fost descoperite in padure, pe marginea rutei pe care suspectul din procesul de la Freiburg, pe atunci in Romania, obisnuia sa care lemne din padure cu o Dacie-papuc. Despre aceste cazuri au relatat, in detaliu, Observator.tv, Adevarul.ro si Vremeanoua.ro.
Ultima publicatie face chiar un portret al lui Catalin Dorinel Ciolpan, sot si tata de familie cu o imagine idilica pe Facebook, insa cu probleme financiare, care l-au determinat sa plece din tara si sa se angajeze in Germania ca sofer de camion. Aceasta, dupa ce a avut probleme si cu justitia din Romania, in cazul unei prostituate pe care a vizitat-o si pe care ar fi injunghiat-o cu un cutit.
Justitia romana l-a considerat insa, dupa 24 de ore de arest preventiv, nevinovat si i-a dat drumul. La eliberarea sa se pare ca ar fi contribuit si interventia lacrimogena a sotiei lui Catalin C., care i-ar fi induiosat pe judecatori. Cu sotia acuzatului vrea sa discute zilele acestea o echipa a unei televiziuni germane, in incercarea de a vedea care este „fondul romanesc” al problemei.
In Germania, seful companiei de transporturi unde a lucrat Catalin C. a facut declaratii complete, citate in presa si a colaborat cu anchetatorii la arestarea acestuia chiar in biroul sau. Pentru gasirea suspectului a fost mobilizata o echipa la inceput compusa din douazeci, apoi din patruzeci de anchetatori.
Deoarece arma crimei a fost identificata intr-o bara metalica folosita la TIR-uri, acestia au solicitat date GPS de la companiile de transporturi si au analizat datele a peste 4.000 de soferi. Spre final, datele de traseu ale lui Catalin C. au corespuns suspectului, iar probele au fost intarite de rezultatele testului ADN pe care i l-au facut anchetatorii, in urma retinerii sale.
In arest preventiv fiind, romanul a fost victima unor violente din partea colegilor de detentie, furiosi „pe ucigasul tinerei din Endingen”. El a fost spitalizat si apoi tinut intr-o celula izolata. Acest lucru arata cat de tare a indignat, si in mediul de penitenciar, violenta crima de acum opt luni. Pana la pronuntarea unei sentinte definitive in Germania, iar ulterior in Austria, pentru Catalin C. ramane prezumtia de nevinovatie. Decizia din Germania este asteptata in luna decembrie a acestui an.