Sari direct la conținut

Proiect MAI: pedepse mărite pentru consumatorii de droguri și șoferii drogați; mașinile în care se găsesc droguri pot fi confiscate; înregistrările video din trafic vor fi probe pentru constatarea contravențiilor

HotNews.ro
Masina de politie in trafic, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie in trafic, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Mașinile în care vor fi găsite droguri ar putea fi confiscate, în parte sau în întregime; consumatorii de droguri vor avea parte de pedepse mărite; înregistrările video, inclusiv cele făcute de alți șoferi în trafic, vor putea fi folosite ca probe pentru constatarea contravențiilor; polițiștii vor fi testați antidrog și pentru alcool în timpul serviciului, iar șoferii care refuză testarea pentru consumul de drog sau alcool s-ar putea trezi cu mașina imobilizată – se arată într-un proiect de modificări legislative pus în dezbatere publică vineri seara de către Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectele puse de MAI în dezbatere publică sunt următoarele:

  • proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe cu efecte psihoactive;
  • proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere;
  • proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

„Textele proiectelor de acte normative sunt afișate și pot fi consultate pe pagina de internet a instituției noastre www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională, precum și la Centrul de Relații cu Publicul al MAI in Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, București”, anunță MAI.

Cine e interesat să transmită sugestii sau opinii legate de proiectele MAI o pot face în termen de 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Mașinile în care vor fi găsite droguri vor fi confiscate / Pedepse mărite pentru consumatori

În domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe cu efecte psihoactive, după cum anunță MAI:

  • majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul faptei penale constând în îndemnul unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc/de mare risc, de la 6 luni la 3 ani cât este în prezent, la 1 – 3 ani, pentru drogurile de risc, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru droguri de mare risc. Tot cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani este propusă a se sancționa și fapta constând în publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte similare drogurilor.
  • reglementarea circumstanței agravante constând în deținerea de droguri în vederea consumului într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora, având în vedere că un astfel de comportament determină apariția unor noi riscuri în materie, precum punerea la dispoziția altor persoane sau publicitatea consumului de droguri.
  • instituirea unor condiții cumulative ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute în materie de droguri să beneficieze de reducerea a jumătate din limitele pedepsei prevăzute de lege, sprijinind, astfel, scoaterea de pe piață a unor cantități tot mai mari de droguri prin stimularea traficanților de a colabora cu organele de poliție.
  • având în vedere că deținerea unor vehicule sprijină deplasarea traficanților de droguri pentru comiterea unor noi acte infracționale, se propune confiscare specială a vehiculelor, în parte sau în întregime, în care au fost descoperite droguri de risc/de mare risc sau care au fost folosite în orice mod pentru săvârșirea faptei.

Vezi și:

În ce condiții i-ar putea fi confiscată mașina unui șofer beat sau drogat / Lista măsurilor anunțate de șeful Poliției

Polițiștii, obligați în anumite condiții să testeze șoferii pentru droguri / Mașinile fără asigurare vor rămâne fără înmatriculare

În domeniul siguranței rutiere, potrivit MAI, vor avea loc următoarele modificări:

  • obligarea polițistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situații, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidențele poliției cu mențiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanțe psihoactive sau de băuturi alcoolice;
  • suspendarea înmatriculării autovehiculului în situația lipsei asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație (RCA);
  • recidiva contravențională în cazul faptei de a conduce sub influența alcoolului, care nu constituie infracțiune, va fi sancționată mai aspru. Perioada de suspendare se majorează de fiecare dată când se săvârșește contravenția de conducere sub influența alcoolului în interval de 5 ani, majorarea fiind aplicată prin raportare la perioada de suspendare stabilită pentru fapta anterioară;
  • eliminarea posibilității aplicării avertismentului pentru contravenții cu o gravitate ridicată, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului, având în vedere consecințele ce se pot produce în cazul săvârșirii unor astfel de fapte;

Înregistrările video, făcute chiar și de alți șoferi, vor putea fi folosite de Poliție să constate contravențiile

  • instituirea unui mecanism de relocare a vehiculelor staționate regulamentar pentru realizarea unor interese de ordin general, fără a afecta drepturile conducătorilor auto. Se urmărește prevenirea sau limitarea efectelor unor accidente, calamități sau dezastre sau facilitarea intervenției de urgență a autorităților competente pentru a se proteja viața și integritatea unor persoane ori a proprietății publice sau private;
  • utilizarea de către polițiști a sistemelor fixe de monitorizare a traficului ale administrației publice locale pentru constatarea unor abateri grave și sancționarea conducătorilor auto;
  • reglementarea posibilității ca polițistul rutier să poată constata anumite contravenții cu ajutorul înregistrării audio-video sau video ale unui alt participant la trafic;
  • imobilizarea sau ridicarea unui vehicul în situația în care conducătorul auto refuză să se supună testării pentru consumul de alcool sau de droguri, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană.

Vezi și:

Poliţiştii ar putea da sancţiuni pe baza imaginilor de pe camerele de la bordul mașinilor

Polițistii în serviciu vor putea fi testați antidrog / Candidații la liceele MAI sau pentru ocuparea funcțiilor de polițist, testați antidrog

Modificări aduse Statutului polițistului și a Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit MAI:

  • instituirea obligativității testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale MAI sau la ocuparea funcțiilor de polițist. Constatarea îndeplinirii condiției urmează să se realizeze prin intermediul unei examinări medicale și al unei evaluări psihologice, urmând ca, în cazul neîndeplinirii condiției, procedura de recrutare să înceteze pentru candidatul respectiv;
  • instituirea obligației, pentru polițiști și cadrele militare, de a se supune testării în scopul stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau a drogurilor, în timpul serviciului ori pe timpul portului uniformei de serviciu sau a armamentului din dotare.
  • instituirea obligativității polițistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat (poligraf), atunci când se constată existența unor indicii cu privire la lipsa de integritate și fidelitate profesională;
  • suspendarea din funcție a polițistului sau a cadrului militar atunci când analizele efectuate stabilesc prezența în organism a drogurilor sau când acesta refuză să se supună recoltării mostrelor biologice, precum și în cazul în care nu susține evaluarea comportamentului simulat;
  • acordarea de bonificații polițiștilor în raport de criterii de performanță pentru îndeplinirea unor activități care au condus la capturarea unor cantități semnificative de droguri, substanțe interzise, arme și muniții, indisponibilizarea unor sume mari de bani precum și denunțarea unor fapte de corupție. Procedura de acordare se va stabili prin ordin al ministrului afacerilor interne

Modificările propuse acum de MAI vin, practic, după scandalul declanșat de cazul accidentului de la 2 Mai, unde Vlad Pascu, care conducea drogat, a ucis cu mașina doi tineri. Vlad Pascu fusese oprit de către echipaje de poliție și în noaptea tragediei și cu o zi înaintea accidentului și lăsat să plece deși mașina nu avea RCA, iar în autoturism au fost găsite droguri.

Vezi și:

VIDEO Cum vrea Poliția să se lupte cu traficanții de droguri. Bonificații pentru polițiștii care fac capturi mari de stupefiante

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro