Sari direct la conținut

Oficial ucrainean: 26.000 de persoane au dispărut fără urmă de la începutul războiului. 15.000 sunt militari

HotNews.ro
Artileristi ucraineni, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Artileristi ucraineni, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

​De la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, 26 mii de persoane au fost declarate dispărute fără urmă, dintre care 15 mii sunt militari, potrivit datelor prezentate de către vice-ministrul afacerilor interne al Ucrainei, Leonid Timcenko, în timpul unei emisiuni televizate, citat de UNIAN.

Timcenko a afirmat că fiecare persoană dispărută fără urmă este înregistrată și că se ține un registru în acest sens. „Colaborăm cu Poliția Națională a Ucrainei și cu Administrația Principală de Informații care coordonează operațiunile de căutare”, a mai spus el.

Portalul de știri Meduza scrie că în mai 2023, Oleg Kotenko, comisarul ucrainean pentru persoanele dispărute în circumstanțe speciale, a informat că în registrul automat au fost înregistrate datele a 23.700 de persoane, inclusiv civili și militari, ale căror dispariții au fost raportate de rude. Kotenko a subliniat atunci că aceasta reprezintă numărul total de înregistrări, inclusiv pentru persoanele ale căror locații au fost deja stabilite, caz în care se menționează „găsit”. La acel moment, conform lui Kotenko, în registrul se aflau aproximativ 7.000 de înregistrări pentru militarii dispăruți. „Ne așteptăm ca persoanele pe care le căutăm ca dispărute fără urmă să fie încă prizoniere”, a declarat el.

La începutul lunii octombrie, canalul de telegram Verstka a remarcat că Rusia și Ucraina au efectuat schimburi de prizonieri mult mai rare în ultimele câteva luni. Între martie și septembrie 2023, potrivit sursei citate, Rusia și Ucraina au efectuat doar nouă schimburi de prizonieri de război, în timp ce în primul an al invaziei cu forțe în întregime au fost efectuate 40 de astfel de schimburi. În total, de la începutul invaziei, Ucraina a întors aproximativ 2.500 de cetățeni ai săi în urma schimburilor, în timp ce Rusia a întors aproximativ 1.500 de persoane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro