Constantin Brâncuși este cunoscut în întreaga lume pentru creațiile sale inovatoare în domeniul sculpturii. Cu toate acestea, puțini cunosc pasiunea secretă pe care Brâncuși o avea pentru muzică, pasiune care a lăsat o amprentă indelebilă asupra vieții și creației sale. Dincolo de piatră și lemn, dincolo de sculpturile sale abstracte, se ascunde o poveste muzicală fascinantă, o obsesie care a modelat experiența și arta lui Brâncuși.

În contextul programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, avem parte de cea mai mare expoziție din Europa Centrală și de Est dedicată operei marelui artist. Această expoziție impresionantă este găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara și o puteți vizita în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024. Evenimentul este co-organizat de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțat de Consiliul Județean Timiș și având ca partener principal Banca Transilvania.

Pasiunea secretă pentru muzică

Brâncuși s-a născut în satul Hobița din Gorj, România. Și-a petrecut copilăria învățând să cânte la diferite instrumente, inclusiv la frunză, fluier și ocarină. El a învățat cântece populare din Oltenia și le-a adunat în sufletul lui, încântându-și mai târziu publicului francez și pe toți cei care îl vizitau în atelierul său din Paris.

Afinități muzicale

Zeci de cântece populare pe care Brâncuși le-a învățat au fost aduse ulterior la lumină în creațiile sale. Muzica românească a servit ca sursă de inspirație, iar influențele ei au fost vizibile în multe din sculpturi. Așa cum mărturisește compozitorul Marcel Mihailovici, Brâncuși a folosit aceste cântece pentru a crea atmosfera unică din atelierul său, unde ore întregi, zile și nopți au fost dedicate discuțiilor teoretice și audițiilor muzicale.

„Când era copil, cânta în biserică și chiar a făcut un pariu că va construi o vioară. A făcut-o, apoi a învățat singur să acompanieze artiști profesioniști. Acest eveniment l-a determinat să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Odată ajuns în capitala Olteniei, a devenit parte din corul Bisericii Madona Dudu și se pare că preoții de acolo apreciau în mod deosebit calitatea vocii sale și muzicalitatea sa înnăscută. Mai presus de toate, a ajuns să stăpânească arta clopotelor. A devenit un expert, descoperind efecte speciale, «cu ciocanul pe partea laterală». În București, a fost cântăreț plătit la Biserica Mavrogheni, iar pentru a face un salt către muzica clasică a fost angajat în corul Carmen condus de D. G. Kiriac. Prin grija sa, Brâncuși a obținut postul de cântăreț în Capela Ortodoxă Română din Paris. «Arătam grotesc în sutana plină de pete de grăsime, haioasă, lăudând totul în jur și apoi trecând vasul cu tămâie preotului, dar când venea rândul lui Alleluia sau The Angel Has Cried, nu eram inferior nimănui. Preotul și cantorul, ambii erau invidioși, mai ales cantorul, care era atât de mândru de realizările sale pe care le considera absolute», a citat V. G. Paleolog cuvintele prietenului său devotat, în revista Tribuna din Cluj, datată 10 martie 1969”, povestește Viorel Cosma.

Prietenia cu muzicieni de seamă

Brâncuși a avut o conexiune profundă cu muzicienii de seamă ai epocii sale. Prietenii săi apropiați, V.G. Paleolog și Marcel Mihailovici, au dezvăluit abia după moartea sculptorului că în studioul misterios din Impasse Ronsin, Paris, au avut loc petreceri pline de voie bună însoțite de cântece de pe malurile râului Jiu din Oltenia. Compozitori faimoși precum Erik Satie, Marcel Mihailovici și Darius Milhaud au fost prezenți în acest cerc select, contribuind la atmosfera vibrantă a atelierului lui Brâncuși. „Ore în șir, zile și nopți, luni și chiar ani de dispute teoretice serioase și audiții științifice au avut loc acolo, în compania lui Toto Brăiloiu (marele cercetător al folclorului românesc), petreceri pline de voie bună însoțite de cântece de pe malurile râului Jiu din Oltenia, în compania unor faimoși compozitori precum Erik Satie, Marcel Mihailovici și Darius Milhaud. Sau reprezentații grațioase de dans ale surorilor Codreanu (aici a fost schițat un costum popular românesc pentru balerina Lizica Codreanu, care l-a purtat într-un spectacol coreografic). Moment neuitat în viața acestui artist, acest tăietor de piatră și lemn, stimulat în creația sa de melosul arhaic, pe care-l asculta datorită celor mai recente discuri de gramofon, ascunse undeva între bolovani și bușteni care așteptau liniștiți rândul să fie «lustruiți» de maestru.”, dezvăluie Viorel Cosma.

În ciuda afinității sale profunde pentru muzică și influenței semnificative pe care aceasta a avut-o asupra operei, Constantin Brâncuși rămâne un artist complex și neconvențional. El a fost adesea descris ca fiind interesat de latura religioasă fără a se încadra personal în dogma credincioasă, o caracteristică ciudată a personalității sale. De-a lungul vieții, Brâncuși a avut o relație specială cu muzica, preferând sunetele și ritmurile mai puțin convenționale ale unor compozitori precum Erik Satie și ale muzicii populare românești.

Viorel Cosma a menționat că „Sculptorul era religios fără a fi de fapt credincios. De exemplu, Mihailovici avea un Antifonar care i-a aparținut lui Brâncuși când a fost cititor, în care el a notat un gamut inventat de el. Cum nu putea citi partituri, el a inventat semne după care cânta. Era prodigios! De asemenea, mi-a dat clichetele făcute pentru Satie pe cheltuiala sa după Liturghia săracilor de Satie. Îi plăcea compozitorul francez pentru latura sa veselă și pentru muzica sa nebunească. În celebrele sale Gymnopédies a folosit cântece populare românești, multe dintre ele auzite în studioul lui Brâncuși, pe care Toto Brăiloiu îl aproviziona constant cu înregistrări. Sculptorul adora, de asemenea, muzica populară africană și chiar muzica negrilor americani (jazz cu Armstrong, Dizzy Gillespie, George Gershwin). ”

Obsesia lui Brâncuși pentru muzică nu a fost doar o curiozitate, ci și o sursă de inspirație continuă în artă. Sunetele și melodiile au fost parte integrantă a vieții lui, influențând modul în care aborda sculptura și creațiile sale. Astfel, Brâncuși a reușit să aducă muzica în lumea sculpturii într-un mod unic și personal.

Tot din cartea lui Viorel Cosma aflăm că „ a preferat muzica spontană, directă, simplă. Pentru acest artist vizionar al simplității, muzica lui Wagner suna «barbară», cea a lui Beethoven «prea dramatică», în timp ce pe Mozart îl considera «blând și dulce». L-a comparat pe J. S. Bach cu un «leu ce pășește majestuos în deșert»” (V. G. Paleolog).

Pasiunea secretă a lui Constantin Brâncuși pentru muzică a fost o componentă esențială a vieții creative și i-a influențat opera. În spatele sculpturilor celebre se află un univers muzical bogat și divers, care a adus o dimensiune suplimentară artei sale. Brâncuși rămâne un exemplu remarcabil al modului în care două forme de expresie artistică pot să se întâlnească și să se completeze într-o manieră unică.

Capitala Europeană a Culturii este un titlu onorific conferit, pentru un an, de Parlamentul European unui oraș sau mai multor orașe, în urma evaluărilor candidaturilor localităților participante la competiție. Acesta contribuie la dezvoltarea culturală, socială și economică a unor localități și regiuni din Europa. Trei orașe au fost desemnate Capitale Culturale Europene în 2023 – pe lângă Timișoara, este vorba de Elefsina (Grecia) și Veszprém-Balaton (Ungaria).

Banca Transilvania este partenerul principal al Capitalei Culturale Europene 2023 – Timișoara și partenerul principal al expoziției Constantin Brâncuși: surse românești și perspective universale.

Articol susținut de Banca Transilvania