Multinationalele se confrunta cu obligatii de notificare in Romania: In ce conditii si la ce termene intervin

Grupurile multinationale cu prezenta in Romania au pentru prima data, incepand din 2017, obligatii de notificare si/sau raportare locale ca urmare a preluarii in legislatia nationala prin OG 42/2017 a Directivei (UE) 2016/881 prin care se impune obligativitatea pregatirii Raportului pentru fiecare tara in parte, denumit conform reglementarilor internationale raportul Country-by-Country (CbC).

Subiectul interpretarii legislatiei pentru a stabili obligatiile entitatilor locale ce fac parte din grupuri multinationale este unul intens dezbatut cu atat mai mult cu cat prevederile specifice din OG 42/2017 aplicabile din 13 iunie 2017 trebuiau intregite printr-un Ordin ANAF al carui proiect a fost publicat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in cursul zilei de ieri, 21 septembrie.

Ordinul trebuie sa puna la dispozitia contribuabililor in cauza formularele necesare pentru a-si indeplini obligatiile de notificare la termenul limita definit conform prevederilor OG 42/2017, asa cum vom vedea in continuare.

Pentru inceput trebuie clarificat faptul ca discutam exclusiv despre grupurile multinationale care indeplinesc una dintre cele doua conditii raportate la nivelul veniturile totale consolidate ce atrag obligativitatea pregatirii raportului CbC.

Subsecvent, asupra entitatilor din Romania ce fac parte din aceste grupuri multinationale pot aparea doua tipuri de obligatii: cea de notificare si cea de notificare si pregatire a raportului CbC. Ambele depind direct de statutul entitatii locale (i.e. societate-mama finala/societate-mama surogat/entitate constitutiva desemnata/entitate constitutiva) si indeplinirea conditiilor ce faciliteaza schimbul automat de informatii privind raportul CbC intre Romania si jurisdictia in care isi are rezidenta fiscala entitatea raportoare.

Astfel, observam ca obligatia de notificare se rasfrange asupra tuturor societatile locale care indeplinesc functia de entitate constitutiva, iar aceasta poate fi sub doua forme:

• Simpla: atunci cand entitatea constitutiva din Romania notifica organele fiscale despre identitatea entitatii raportoare;
• Compusa: atunci cand notificarea insoteste asumarea obligativitatii de pregatire si depunere a raportului CbC, contribuabilul declarandu-si astfel statutul de entitate raportoare.

In ceea ce priveste continutul notificarii si al raportului CbC, acesta va capata o forma standardizata de indata ce Proiectul de Ordin va fi adoptat, iar conform prevederilor actuale acesta va cuprinde urmatoarele:

• Notificarea – informatii despre calitatea companiei in cadrul grupului, precum si despre entitatea care trebuie sa faca raportul: unde este rezidenta fiscala si ce an fiscal aplica;
• Raportul CbC – informatii agregate despre suma veniturilor, profit/pierderi, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numarul de salariati si imobilizarile corporale, altele decat numerar sau echivalent de numerar, etc. precum si informatii referitoare la toate entitatile constitutive ale grupului si jurisdictia acestora, cu indicarea principalelor domenii de activitate economica.

Am vazut mai sus care sunt formele notificarii si ce presupune formatul acesteia dar cum ar trebui interpretate termenele limita pana la care aceasta trebuie depusa?

Asa cum a fost prezentat in OG 42/2017 si detaliat in proiectul de Ordin termenul limita de depunere este conditionat de doua momente:

• pana cel tarziu in ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de intreprinderi multinationale, 
• dar nu mai tarziu de termenul limita de depunere a declaratiei fiscale anuale privind impozitul pe profit (declaratia 101 „Declaratie privind impozitul pe profit”), prevazut de actele normative in vigoare, a respectivei entitati constitutive pentru anul fiscal precedent.

Desi prevederile europene sugerau prin cea de-a doua conditie extinderea termenului de depunere a notificarii de la ultima zi a anului fiscal de raportare a respectivului grup multinational, odata cu transpunerea directivei in legislatia nationala termenele au fost totusi restranse.

Astfel, incepem interpretarea acestor limite pornind de la clarificarea referintei la anul fiscal precedent, terminologie folosita de catre legiuitor si in cadrul conditiei ce stabileste obligativitatea pregatirii raportului CbC si care in mod clar face referire la anul fiscal precedent celui pentru care se pregateste raportul CbC.

Pentru o intelegere mai exacta a aplicabilitatii acestor conditii trebuie sa tinem cont ca OG 42/2017 care transpune directiva a intrat in vigoare pe 13 iunie 2017 si prevede ca obligativitate generala pregatirea primului raport CbC pentru anul fiscal ce incepe de la sau ulterior datei de 1 ianuarie 2016, si prin exceptie pentru anul fiscal ce incepe de la sau ulterior datei de1 ianuarie 2017.

Analizand cazul obligativitatii generale, identificam doua situatii clare, dupa cum urmeaza:

1. Conform conditiilor legislative ambele termene de depunere sunt anterioare datei de 13 iunie 2017

Raportandu-ne la un exemplu practic, vom lua in considerare ca primul an fiscal pentru care se pregateste raportul CbC este 1 ianuarie – 31 decembrie 2016, iar anul fiscal al entitatii locale coincide cu cel al grupului.

Primul termen ar fi 31 decembrie 2016, iar cel de-al doilea 25 martie 2016 (termenul limita pentru declaratia de impozit pe profit pentru anul fiscal precedent, mai exact 2015).

Constatam astfel ca ambele termene sunt anterioare datei de 13 iunie 2017 si, avand in vedere ca legislatia in discutie nu poate fi aplicata retroactiv, ajungem la concluzia ca pentru primul an de raportare nu avem obligatia depunerii notificarii.

2. Oricare dintre cele doua termene sau ambele sunt ulterioare datei de 13 iunie 2017

Spre exemplu, consideram ca raportul CbC va fi pregatit pentru anul fiscal al grupului cuprins intre 1 iulie 2016 – 30 iunie 2017, iar anul fiscal al entitatii locale coincide cu cel calendaristic. Astfel, primul termen ar fi 30 iunie 2017, iar cel de-al doilea 25 martie 2017.

Concluzionam ca obligativitatea contribuabilului in cauza de a depune notificarea pentru primul an de raportare al grupului intervine dupa momentul intrarii in vigoare a legii si se supune termenului limita de 30 iunie 2017.

In plus, avand in vedere ca pana in prezent nu a fost disponibil formularul specific notificarii aprobat prin Ordin ANAF conform celor stabilite prin lege, autoritatile nu isi pot invoca culpa proprie atunci cand prin lipsa proprie de actiune ce era stipulata prin lege, contribuabilul nu si-a putut indeplini obligatiile de notificare.

Totusi, acest fapt va fi indreptat in scurt timp odata cu adoptarea proiectului de ordin amintit mai sus.

Ne confruntam astfel cu o situatie ale carei masuri tranzitorii nu au fost clar delimitate pentru primul an de raportare si de aceea suntem in ipostaza interpretarii riguroase a prevederilor legislative si incercarea de a gasi optiunea cea mai buna in vederea diminuarii riscurilor ce pot aparea ca urmare a neindeplinirii obligatiilor impuse prin litera legii.

In concluzie, cu toate ca premisele ce tin de aplicarea legii in timp ar restrange obligativitatea depunerii notificarii pentru primul an de raportare, se ridica intrebarea cum ar trebui sa procedeze contribuabilul pentru a evita orice interpretare extrema a reglementarilor din partea autoritatilor? Sa urmeze interpretarea stricta a legii sau sa actioneze defensiv si sa depuna notificarea pentru primul an de raportare de indata ce formularul va fi aprobat indiferent de pozitia pe care o are vis-a-vis de termenul limita de depunere?

Un articol semnat de Simona Mergeani,Manager Deloitte Romania