Sari direct la conținut

SUA: 450.000 de texani vor cere ajutor de urgenta din cauza Uraganului Harvey/ "Harvey este in continuare o furtuna periculoasa si istorica"

HotNews.ro
Inundatii catastrofale in Texas, Foto: Captura YouTube
Inundatii catastrofale in Texas, Foto: Captura YouTube

Mai mult de 450.000 de persoane sunt asteptate sa ceara ajutor de urgenta din cauza inundatiilor dupa ce Uraganul Harvey a ajuns pe uscat weekend-ul trecut, a declarat administratorul Agentiei Federale de Gestionare a Situatiilor de Criza, Brock Long, informeaza Reuters. Presedintele Donald Trump a aprobat, luni, o solicitare de urgenta pentru Louisiana unde, de asemenea, au fost asteptate inundatii severe.

Oficiali ai FEMA din Statele Unite au spus luni ca vor expedia resurse federale in Texas pentru a sprijini eforturile de salvare dupa ce Uraganul Harvey a scufundat zonele de coasta ale statului si a fortat 30.000 de oameni sa se refugieze in adaposturi temporare.

„Nu suntem inca in siguranta, nici pe departe”, a declarat Secretarul pentru Securitate Interna, Elaine Duke, luni, in cadrul unei intruniri de presa. „Harvey este in continuare o furtuna periculoasa si istorica”, a spus Duke.

Duke a mai spus ca agentiile federale sunt concentrate in acest moment pe furnizarea de asistenta de care au nevoie oficialii de stat si locali din Texas pentru a continua cautarile si eforturile de salvare pentru a-i ajuta pe cei afectati de inundatii.

Brock Long a mai anuntat ca autoritatile anticipau ca in jur de 30.000 de oameni vor fi plasati in adaposturi temporare din cauza inundatiilor.

Harvey a lovit statul american Texas vinerea trecuta si este considerat a fi cel mai puternic uragan cu care Statele Unite s-au confruntat in ultimii 50 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro