Sari direct la conținut

Cluj: Compania de Transport Public nu poate semna cu Mercedes. Licitatia pentru achizitia autobuzelor se va relua

HotNews.ro

Directorul Companiei de Transport Public Cluj (CTP), Liviu Neag, a confirmat pentru Actual de Cluj că a pierdut procesul la Curtea de Apel, în privința licitației pentru achiziția a 50 de noi autobuze, pe care o atribuise companiei Mercedes.

“Nu pot decât să-mi exprim dezamăgirea pentru modul îngrozitor în care funcționează această lege a achizițiilor publice. De ani de zile ni se promite că se vor face modificări, că vom fi sprijiniți, dar nu se întâmplă absolut nimic. Ne aflăm în situația în care vrem să facem ceva bun pentru Cluj, dar suntem împiedicați. Este inadmisibil să ajungi în instanță, iar patru complete de judecată să aibă tot o altă decizie”, a subliniat Liviu Neag. El a mai dezvăluit că deja pregătește o nouă procedură de achiziție și că de data aceasta se așteaptă să nu mai întâmpine blocaje, mai ales că planul s-a schimbat, acum se dorește achiziționarea a 60 de autobuze. “Nu avem timp să umblăm prin instanță. Sigur, încă nu am primit motivarea Curții de Apel, dar în principiu acceptăm decizia și o luăm de la capăt. Pregătim o nouă procedură de achiziție, e data aceasta pentru 60 de autobuze, nu doar pentru 50, câte erau programate inițial”, a spus Neag.

Citeste tot articolul pe Actual de Cluj

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro