Sari direct la conținut

Forțele armate americane au un nou șef după ce generalul Mark Milley a părăsit postul

HotNews.ro
Generalul Charles Brown, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Generalul Charles Brown, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Generalul Mark Milley şi-a părăsit vineri postul de şef al Statului Major Interarme al forţelor armate americane după un mandat marcat de numeroase crize atât în străinătate, cât şi pe teritoriul SUA, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Charles „C.Q.” Brown, aflat în prezent la comanda aviaţiei militare, îi va lua locul. După Colin Powell în anii 1990, acesta va fi al doilea afro-american care ocupă un post atât de înalt în armata SUA.

De la preluarea funcţiei în octombrie 2019, „crizele s-au succedat una după alta”, fără întrerupere, declara recent Mark Milley pentru AFP. Alături de ministrul apărării, Lloyd Austin, Mark Milley a coordonat ajutorul militar al SUA pentru Ucraina în faţa invaziei ruse.

Mandatul său a fost marcat de dezastrul american de la Kabul, când, în august 2021, talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului şi a capitalei sale după un război de 20 de ani, calificat de Mark Milley însuşi drept un „eşec strategic”.

El s-a aflat de asemenea în lumina reflectoarelor la sfârşitul „erei Trump”, când s-a aflat, după apariţia unui volum, că îl contactase în mai multe rânduri pe omologul său chinez pentru a-l reasigura cu privire la poziţia americană. Şi aceasta, fără a-l avertiza pe Donald Trump, preşedintele în exerciţiu, de care era îngrijorat.

Generalul Milley şi-a exprimat regretul de a fi fost prezent alături de Donald Trump, când preşedintele dăduse ordin pentru dispersarea unei manifestaţii a mişcării „Black Livers Matter” în faţa Casei Albe pentru a se duce să fie fotografiat în faţa unei biserici, cu o Biblie în mână.

Cine este noul șef al Statului Major american

Succesorul lui Milley, C. Q. Brown, este un fost pilot cu multă experienţă, având la activ 3.000 de ore de zbor, între care 130 de luptă.

Şef de brigadă, el a fost numit apoi comandant al forţelor aeriene americane în Orientul Mijlociu şi în Pacific.

Acest general fusese remarcat în vara anului 2020, în toiul manifestaţiilor „Black Lives Matter” împotriva rasismului, pe fondul emoţiei stârnite de moartea lui George Floyd, care murise în timpul reţinerii sale.

El publicase o înregistrare video în care informa despre discriminările pe care le suferise el însuşi, inclusiv în armată. Confirmarea de către Senat a generalului Brown a fost întârziată mult timp din cauza blocajului deliberat al unui senator conservator care îşi utiliza de mai multe luni puterea de a-şi manifesta opoziţia faţă de decizia Pentagonului de a ajuta femeile din armată să obţină dreptul la avort.

C.Q.Brown a fost confirmat în cele din urmă printr-un vot care a depăşit acest blocaj.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro