Mamicile de zahar. Austriece in varsta cumpara favoruri sexuale de la refugiati, unii dintre acestia minori
Sex pentru bani. Nimic nou, pana acum. O intreaga bransa, a prostitutiei, profita de pe urma acestui model de business. In unele tari legal, in alte tari ilegal sau intr-o zona gri, de toleranta. Iata insa ca in Austria ia amploare un alt fenomen, al agatarii refugiatilor de catre femeile mai in varsta, care se revanseaza pentru serviciile sexuale oferite de acestia prin bani, cadouri sau chiar un adapost in locuinta lor. O dependenta careia putini dintre cei ofertati ii pot rezista. O dependenta care depersonalizeaza, marcand criza identitara a celor fugiti din patria lor, dupa cum cred unii psihologi.
In articolul „Sugar Mamas si refugiatii lor”, aparut saptamana trecuta in publicatia austriaca DasBiber.at, se detaliaza problema, care a fost concomitent tratata si la televiziunea austriaca ORF.
„In tara mea eram barbat, aici nu sunt nimic”, spune Hasan [n.r. nume schimbat], citat de DasBiber.at. Tanarul irakian de 24 de ani a fugit acum trei ani din tara lui si a ajuns, ca refugiat, in Austria. In Irak, el era de profesie bodybuilder, in Austria se simte „ca un copil mic, ca un nimic”. Sa nu uitam ca majoritatea refugiatilor provin din tari in care feminismul e ceva „de pe Marte” sau aflat in stadiu incipient.
Acum opt luni, el a fost abordat intr-un bar de o femeie in jur de cincizeci de ani, care, dupa cateva pahare, l-a intrebat: „Esti asa de sexy, vrei sa mergem la mine?” Dupa prima noapte petrecuta impreuna, urmeaza si altele, iar apoi vine propunerea femeii ca Hasan sa se mute la ea. Hasan impartea o locuinta cu doua camere cu alti opt refugiati. La propunerea femeii, el nu ezita. „Ce-ar avea de pierdut?” comenteaza autorii articolului din Biber.
Asa-numitele „mamici de zahar”, „Sugar Mamas”, nu sunt ceva nou. Ideea pe care o exprima, a femeilor mai trecute care apeleaza la tineri pentru a-si satisface nevoile sexuale, revansandu-se material, a fost chiar subiectul unui film din 2012. „Paradies Liebe” (Paradisul dragoste), in regia lui Ulrich Seidl, vorbea despre concediile femeilor mai in varsta in Kenya, unde acestea isi cumparau tandrete sau sex de la Beach Boys.
Acum, „conceptul” Sugar Mama nu mai este legat doar de fenomenul turismului sexual. In Austria, odata cu valul de refugiati din 2015, au venit foarte multi barbati tineri, fara familii. Multi dintre acestia au ajuns, treptat, sa depinda de binefacatoarele lor. Intre acestea s-ar afla inclusiv femei din echipele de asistenta pentru refugiati.
Pentru Biber, Hasan ar fi relatat ca este exploatat sexual. „Vrea sex cu mine de patru ori pe zi, eu sunt pentru ea o masina de sex, nimic mai mult”. El insa nu crede ca femeia il iubeste, desi ii plateste taxa la clubul de fitness, imbracamintea si facturile de telefon. Pretul ar fi totala dependenta de aceasta: „Vrea sa-i stau, numai ei, la dispozitie”, povesteste tanarul irakian.
Manfred Buchner, de la Centrul de Sanatate Masculina MEN explica fenomenul: „E vorba de o mare dependenta. Nu doar psihica, ci si materiala. Daca pleaca [n.r. de la sugar mama], multi dintre acesti barbati risca sa isi piarda reperul si sa ajunga pe strada”. Peter Stippl, presedintele Federatiei Austriece pentru Psihoterapie, explica faptul ca acest barbati nu sunt „victime clasice” ale exploatarii sexuale, deoarece ei ar putea pleca oricand.
„Barbatii nu sunt violati, ci doar ademeniti material. Insa e clar ca e vorba de abuz, care intotdeauna are loc atunci cand nevoia si diferentele materiale mari ajung sa fie folosite pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale celor bogati”. In plus, intre victimele acestor abuzuri s-ar inregistra si minori.