Sari direct la conținut

Trump il blameaza pe secretarul Justitiei pentru atitudinea lui in cadrul scandalului cu privire la implicarea rusilor in alegeri. Trump Jr. va fi audiat in Senat, pe acelasi subiect, sapatamana viitoare

HotNews.ro

Donald Trump l-a dezavuat in mod usturator pe secretarul sau al Justitiei, Jeff Sessions, din cauza modului in care a gestionat amestecul rus in alegerile prezidentiale americane, in legatura cu care fiul sau mai mare va fi audiat saptamana viitoare in Senat, relateaza AFP, potrivit News.ro.

Trump a marturisit miercuri, cu o zi inainte de implinirea a sase luni de cand se afla la presedintie, intr-un interviu pentru The New York Times (NYT), ca nu l-ar fi numit vreodata pe Sessions in postul de secretar al Justitiei daca ar fi stiut ca acesta se va recuza in ancheta FBI cu privire la afacerea rusa.

El are parte de un inceput de mandat si mai umbrit, din cauza anuntarii audierii, saptamana viitoare, a fiului sau mai mare Donald Trump Jr. in Comisia pentru Justitie a Senatului, in care va trebui sa dea explicatii despre o intalnire controversata cu o avocata rusa in timpul campaniei electorale.

¬Cum poti accepta un post si apoi sa te recuzi? Daca s-ar fi recuzat de el insusi inainte sa preia postul, as fi spus ᅡmultumesc Jeff, dar nu te voi luaᅡ¬, a declarat Donald Trump pentru NYT despre secretaul sau al Justitiei.

¬Este extrem de nedrept si imi cantaresc cuvintele ca presedinte¬, a adaugat el, fragilizandu-si astfel unul dintre personajele cele mai importante din Guvern.

Jeff Sessions s-a recuzat in ancheta FBI – in contextul in care Biroul Federal de Investigatii se afla sub tutela Departamentului Justitiei – dupa dezvaluirea unei intalniri cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak in timpul campaniei.

¬RASPUNSURI PROASTE¬

Sessions, foarte mult timp un senator influent, a fost insa unul dintre cei mai loiali sustinatori ai miliardarului in campania prezidentiala.

Insa performanta sa in fata Comisiei pentru Informatii din Senat, in iunie, nu l-a convins pe presedintele american.

Jeff Sessions a dat ¬raspunsuri proaste¬, a declarat Donald Trump pentru New York Times.

¬El raspundea la intrebari simple, iar raspunsurile sale ar fi trebuit sa fie simple, insa nu au fost asa¬.

Sessions a refuzat sa raspunda unor intrebari insistente ale senatorilor despre conversatii cu Donald Trump, invocand confidentialitatea acestor discutii.

Fiul mai mare al presedintelui american, Donald Trump Jr., va fi audiat de catre Comisia pentru Justitie din cadrul Senatului miercurea viitoare, la ora locala 10.00 (17.00, ora Romaniei), la fel ca si fostul director al campaniei lui Trump, Paul Manafort.

Cei doi au participat la o intalnire cu o avocata rusa, Natalia, Veselnitkaia, in iunie 2016, in incercarea de a obtine informatii potential compromitatoare despre Hillary Clinton, rivala democrata a lui Donald Trump.

Prezent si el la aceasta intalnire, Jared Kushner, ginerele si un consilier apropiat al presedintelui american, va fi audiat separat, luni, de Comisia pentru Informatii din cadrul Senatului, cu usile inchise, potrivit CNN.

Dezvaluirea acestei intalniri a zguduit tabara lui Trump, care insista de luni de zile ca nu a existat vreo tentativa de coordonare cu rusii in campania prezidentiala americana.

¬FEBRA RUSA¬

Atent sa-si sublinieze nevinovatia, presedintele american l-a acuzat de asemenea pe fostul director FBI James Comey ca a incercat sa faca presiuni asupra sa, mentionand existenta unui dosar compromitator al Rusiei despre miliardarul american.

Acest dosar, compilat de un fost spion britanic ar contine detalii stanjenitoare despre presupuse ¬escapade sexuale la Moscova¬ ale lui Donald Trump.

¬Dupa parerea mea, el (Comey) mi-a vorbit despre el (dosar) pentru ca voia ca eu sa cred ca el il are¬, a declarat seful statului pentru NYT.

Interviul realizat de NYT este aproape in intregime dedicat afacerii ruse.

Casa Alba si Kremlinul au minimalizat, miercuri, importanta unei intalniri intre Donald Trump si Vladimir Putin in marja summitului G20, la Hamburg, care a fost dezvaluita presei.

¬Inca o data febra rusa a pus stapanire pe presa si toata lumea s-a precipitat sa incerce sa creeze o poveste care pur si simplu nu exista¬, a declarat o purtatoare de cuvant a Casei Albe, Sarah Sanders.

Un mesaj asemanator a fost subliniat de catre omologul ei de la Kremlin, Dmitri Peskov.

¬N-a existat vreo intalnire secreta si confidentiala. Sa se spuna asta este absolut absurd¬, a declarat el pentru agentia de presa Tass.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro