Sari direct la conținut

British Museum face apel la public să ajute la recuperarea comorilor furate

HotNews.ro
British Museum, Foto: Tayfun Salci / Zuma Press / Profimedia
British Museum, Foto: Tayfun Salci / Zuma Press / Profimedia

British Museum a publicat marţi pe internet fotografii cu obiecte care seamănă cu unele dintre sutele de obiecte furate din colecţiile sale şi a lansat un apel către public pentru a ajuta la găsirea lor, relatează Reuters și News.ro.

„Aproximativ 2.000” de obiecte au fost furate din colecţiile prestigioasei instituţii culturale britanice în ultimii ani, potrivit preşedintelui acesteia, George Osborne, o descoperire care a făcut senzaţie şi a dus la demisia directorului său, Hartwig Fischer, în această vară.

Obiectele furate sunt obiecte de mici dimensiuni care nu erau expuse şi care erau păstrate în depozitele muzeului.

„Majoritatea” aparţineau Departamentului dedicat Greciei şi Romei, precizează British Museum. Este vorba în principal de bijuterii, pietre semipreţioase şi sticlărie, dar, la sfatul experţilor, muzeul nu le identifică şi nu le descrie cu precizie.

British Museum a recuperat deja o mică parte din comorile furate

Pentru a le găsi, muzeul a postat marţi fotografii ale unor obiecte similare aflate încă în colecţiile sale, cum ar fi o brăţară din aur, un inel gravat şi un colier cu închizătoare cu cap de leu. Muzeul cere oricui „crede că se află sau a fost în posesia unor obiecte aparţinând British Museum sau care deţine informaţii” care i-ar putea ajuta să contacteze instituţia.

Până în prezent, „60 de obiecte au fost recuperate şi alte 300 au fost identificate şi ar trebui să fie returnate în scurt timp”, a precizat muzeul într-un comunicat.

De asemenea, acesta a precizat că a înregistrat obiectele furate în Registrul operelor de artă pierdute, o bază de date internaţională folosită de persoanele care lucrează în lumea artei, colecţionari, asiguratori şi forţele de poliţie.

Instituţia a declarat la mijlocul lunii august că a concediat un angajat, în timp ce poliţia londoneză a declarat că a interogat un bărbat, dar că nu a iniţiat încă nicio urmărire penală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro