Sari direct la conținut

Accident pe linia 41: geamurile de la ușa unui tramvai s-au spart după ce o mașină a intrat în gardul de protecție

HotNews.ro
Tramvai Imperio Bucuresti, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov
Tramvai Imperio Bucuresti, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov

Un accident a avut loc marți dimineață în București, pe linia tramvaiului 41, una dintre cele mai aglomerate din București. Un autoturism a lovit gardul de protecție și a împins panourile de gard spre interior. Tramvaiul a lovit gardul și geamurile de la prima ușă s-au spart. Reprezentanții STB spun că nu sunt victime, iar circulația nu a fost oprită.

  • „În jurul orei 6:10, pe Șos. Virtuții, după stația Pod Ciurel, sens Ghencea, un autoturism neidentificat a tamponat gardul protector al liniei de tramvai. Panourile gardului s-au înclinat spre calea de rulare, spărgând geamurile de la ușa 1 ale unui tramvai din linia 41.
  • Precizăm că nu au fost persoane accidentate, iar circulația tramvaielor nu a fost afectată”, a transmis STB.

Tramvaiul a fost retras la depou și urmează să fie reparat, potrivit companiei de transport. Este vorba despre un tramvai Imperio, proaspăt cumpărat de municipalitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro