Clint Eastwood nu exclude posibilitatea de a regiza din nou un western
Clint Eastwood nu exclude posibilitatea de a regiza din nou un western, a dezvaluit celebrul cineast american, sambata, la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost prezentata o copie restaurata a peliculei „Unforgiven”, cu ocazia celei de-a 25-a aniversari a acestui lungmetraj, informeaza Reuters, citata de News.ro.
„Atunci cand am citit scenariul de la ᅡUnforgivenᅡ in urma cu 25 de ani, mi-am spus ca acela va fi ultimul western bun pe care il voi face”, a dezvaluit actorul si regizorul Clint Eastwood, in varsta de 86 de ani.
„Si chiar a fost ultimul western pentru mine, pentru ca, de atunci, nu am mai citit niciun scenariu (de western, n.r.) care sa fie la fel de bun ca acela. Dar, cine stie, poate ca va aparea un scenariu bun in viitor”, a adaugat starul hollywoodian.
Lungmetrajul „Unforgiven” a castigat patru premii Oscar, impunandu-se inclusiv la categoriile „cel mai bun film” si „cel mai bun regizor”. Clint Eastwood a regizat si a interpretat rolul principal in aceasta pelicula.
Clint Eastwood a regizat in 2016 filmul „Sully”, care spune povestea lui Chesley „Sully” Sullenberger, pilotul de avion care a reusit sa salveze vietile pasagerilor sai efectuand o aterizare fortata pe raul Hudson, iar in 2015 a regizat filmul „American Sniper”, cu Bradley Cooper in rolul unui lunetist de elita din armata americana, Chris Kyle.