Sari direct la conținut

Tanczos Barna depune la Parlament un proiect privind controlul populaţiei de urși / Senatorul UDMR vrea reintroducerea vânătorii, pe baza unor cote

HotNews.ro
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com

Senatorul UDMR Tanczos Barna va depune un proiect de lege menit să reglementeze, ca o măsură tranzitorie, controlarea fenomenului de extindere a habitatelor de urs brun, respectiv reintroducerea vânătorii pe baza unei cote stabilite în baza studiilor efectuate de institutele de cercetare şi universităţile din România.

Senatorul UDMR, fost ministru al Mediului, vrea ca proiectul de lege să aibă susţinerea tuturor grupurilor parlamentare şi, de aceea, acesta va fi depus săptămâna viitoare, la Parlament, după ce va avea peste 100 de semnături de la toate partidele.

„Am început strângerea semnăturilor pentru acel proiect de lege prin care propunem introducerea unor măsuri ferme de control al populaţiei de urşi bruni în România pe baza studiilor efectuate de institutele de cercetare şi universităţile din România. De asemenea, avem deja câteva date din studiul de evaluare genetică a populaţiei de urşi bruni din România. Strângerea de semnături înseamnă o susţinere în Parlament a acestei iniţiative.

Desigur, primele semnături vin de la grupul UDMR, pentru că este o iniţiativă a noastră, a grupului UDMR, dar alte zeci de semnături au apărut alături de acestea pentru că şi celelalte partide văd cât de gravă este această problemă şi reprezentanţii celorlalte partide văd că este nevoie de o intervenţie bazată pe studii ştiinţifice, dar ferme pentru a proteja viaţa umană şi pentru a avea un control ştiinţific bazat pe studii asupra populaţiei de urşi bruni din România”, a declarat Tanczos Barna, pentru Agerpres

Senatorul UDMR vrea reintroducerea vânătorii, pe baza unor cote

Potrivit acestuia, zilele trecute s-a văzut ce înseamnă implementarea Ordonanţei 81/2021 care permite intervenţia imediată în cazuri critice.

„Mai multe exemplare au fost recoltate pentru că erau agresive şi a fost bine că există o soluţie locală, fără a fi nevoie de aprobare de la Bucureşti, fără a pune în pericol vieţi omeneşti. Acest pachet care a fost elaborat de către mine şi colegii mei din UDMR, în perioada guvernării, conţine şi celelalte elemente de sprijin financiar pentru garduri electrice, pentru fermieri – plata compensaţiilor acolo unde au fost pagube, dar ele nu sunt suficiente. Pachetul trebuie să fie întreg – intervenţie imediată, cotă de vânătoare, sprijin financiar pentru a proteja culturile şi fermele, respectiv plata compensaţiilor la timp, astfel încât efectele acestui pachet să fie benefice pentru specie şi pentru om”, a explicat parlamentarul UDMR.

Proiectul care va fi depus la Parlament prevede reintroducerea vânătorii, pe baza unor cote stabilite în urma unor studii.

„Proiectul prevede reintroducerea vânătorii pe baza unei cote care s-a stabilit de către institutul de cercetare care a elaborat studiul anul acesta, reintroducerea regulilor pentru vânătorii care pot pune în practică cotele prevăzute de lege. Propunem cotă fixă pentru anii 2024 şi 2025 ca un prim pas, prin încercarea de a controla fenomenul de extindere a habitatelor şi fenomenul de creştere a populaţiei.

Vedem între timp şi primele analize din studiul genetic şi acolo lucrurile sunt foarte clare – mii de exemplare de urs trăiesc în habitate suprapopulate, dar acolo, cu siguranţă, în ultimele luni, vor veni şi concluziile specialiştilor. Am propus introducerea unei cote de vânătoare pentru anii 2024 şi 2025. În cazul în care Parlamentul ia această decizie, este practic o măsură tranzitorie până când ministerul va aproba, la rândul său, acele elemente care ar trebui să fie în ograda ministerului, dar în momentul de faţă, din câte văd, nu există o disponibilitate de intervenţie promptă, hotărâtă şi eficientă în acest domeniu”, a transmis Tanczos Barna.

(foto articol: DreamsTime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro