Sari direct la conținut

Ionut Vulpescu: Am decis sa fac demersurile ca Ministerul Culturii sa isi exercite dreptul de preemptiune pentru Ansamblul Bratianu Vila "Florica"

HotNews.ro
Ionut Vulpescu: Am decis sa fac demersurile ca Ministerul Culturii sa 
isi exercite dreptul de preemptiune pentru Ansamblul Bratianu Vila 
"Florica"

Ministrul Culturii, Ionut Vulpescu, a declarat miercuri ca „a deschis toate procedurile” astfel incat statul roman sa poata purta discutii pentru cumpararea Ansamblului Bratianu „Vila Florica” din Stefanesti Arges, in contextul in care ministerul dispune, pentru prima data, de sume rezervate exercitarii dreptului de preemptiune, transmite Agerpres.

„Am decis sa fac demersurile astfel ca statul, Ministerul Culturii, sa isi exercite dreptul de preemptiune (…). Am deschis toate procedurile astfel incat statul roman sa poata purta discutii pentru cumpararea ansamblului Bratianu Vila „Florica” din Stefanesti, Arges”, a declarat ministrul, la o conferinta de presa, la sediul Ministerului Culturii.

„Este unul dintre cele mai frumoase domenii boieresti (…). E un loc istoric”, a adaugat el si a detaliat ca demersul este legat si de Centenarul Marii Uniri.

Ionut Vulpescu a subliniat ca a insistat ca ministerul sa aiba alocate sume special pentru cazurile de exercitare a preemptiunii, in cazul bunurilor ce fac parte din patrimoniu.

„Am tinut ca pentru prima oara in bugetul Ministerului Culturii sa fie sume care sa permita ministerului sa isi exercite cu adevarat dreptul de preemptiune atunci cand este notificat pe bunuri care apartin patrimoniului national (…). Niciodata bugetul Ministerului Culturii nu a fost alimentat cu sume care sa permita ministerului sa isi exercite dreptul de preemptiune”, a explicat el.

Vulpescu a adaugat ca Ministerul Culturii are alocati, astfel, 10 milioane de lei pentru exercitarea dreptului de preemptiune pentru bunuri imobile si 5 milioane de lei pentru bunuri mobile.

El a facut referire si la incercarea de achizitionare, anul trecut, a operei „Cumintenia Pamantului” de Constantin Brancusi.

„Avem exemplul recent al unui esec grandios national (…). Astfel de lucruri nu mai trebuie sa se repete (…). Nu cred in initiative pompieristice si campanii de imagine”, a spus Ionut Vulpescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro