Sari direct la conținut

Primaria Cluj-Napoca incepe din 9 februarie ridicarea masinilor parcate neregulamentar

HotNews.ro
Ridicare masini, Foto: Primaria sector 6
Ridicare masini, Foto: Primaria sector 6

Primaria Cluj-Napoca incepe din 9 februarie ridicarea masinilor parcate neregulamentar, potrivit unui comunicat de presa emis de institutie. Politia Locala a demarat o campanie de informare a conducatorilor auto in acest sens, in urmatoarea perioada urmand sa fie distribuite aproximativ 5.000 de pliante. Ridicarea masinilor se face de catre Primarie, nu de o firma privata.

Cuantumul sanctiunii pentru ridicare-transport-depozitare este de 547 de lei. In cazul in care utilizatorul sau proprietarul se prezinta la autovehicul si nu se mai efectueaza transportul si depozitarea, sanctiunea e de 294 de lei.

„Incepand din aceasta saptamana si pana joi, 9 februarie 2017, politistii locali vor distribui aproximativ 5000 de pliante, care vor contine toate informatiile cu privire la prevederile legale, cuantumul sanctiunii, datele referitoare la locul de depozitare a vehiculelor ridicate, precum si numerele de telefon care pot fi apelate in astfel de cazuri. Masura privind ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar s-a dispus in conformitate cu prevederile HG nr. 965/2016, privind circulatia pe drumurile publice, pentru modificarea OUG nr. 195/2002, republicata, aprobat prin HG nr. 1391/2006 si HCL nr. 21/2017”, se arata in comunicatul de presa.

Masura ridicarii autovehiculelor se aplica in cazuri precum, potrivit institutiei:

– oprirea/stationarea autovehiculelor in statiile CTP;

– pe benzile de urgenta si cele de siguranta;

– in intersectii si sensuri giratorii;

– pe treceri de pietoni, in zone rezidentiale/pietonale;

– pe trotuare si piste de biciclete;

– in parcarile cu plata;

– in cazuri de blocare a punctelor gosposdaresti sau a diverselor accese auto, precum si in alte situatii, conform legislatiei in vigoare.

Pana acum a mai decis ridicarea masinilor parcate neregulamentar Primaria Oradea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro