Sari direct la conținut

VIDEO Un prieten al lui Vlad Pascu s-a dus azi-noapte să fure droguri din Spitalul Floreasca chiar când DIICOT se pregătea să-l ridice de acasă: „Băi, sunt rupt în gură deja. Sunt şi beat”

Tudor Duma, Foto: Inquam Photos / George Călin
Tudor Duma, Foto: Inquam Photos / George Călin

Tudor Duma, cunoscut drept „Maru”, un apropiat al autorului tragediei de la 2 Mai, Vlad Pascu, a intrat în noaptea de miercuri spre joi în spitalul Floreasca și a produs mai multe pagube, în încercarea de a găsi medicamente pentru a se droga, scrie News.ro. Câteva ore mai târziu, el a fost luat de procurorii DIICOT și dus la audieri, într-un alt dosar. Poliția face cercetări.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a afirmat că tânărul a vandalizat zona serviciului administrativ şi pe cea de farmacie şi a furat soluţii perfuzabile deoarece nu a putut intra în depozitul de medicamente, conform News.ro,

În acest moment, „Maru” se află la DIICOT, fiind dus la audieri într-un alt dosar penal, la câteva ore după ce a intrat în spitalul Floreasca. Potrivit unor surse din anchetă, Duma Tudor zis Maru, este o persoană foarte apropiată de Vlad Pascu.

„Băi, sunt rupt în gură deja. Sunt şi beat. M-am strecurat în Spitalul Floreasca (…) Aţi înteles. Ce medicamente fur şi eu de aici? Ia, ce-i asta oare?”, afirmă el în filmare, în timp ce deschide o cutie de carton..

De asemenea, într-o altă postare, afirmă că a intrat în unitatea medicală pentru a căuta droguri, potrivit relatărilor de presă.

„Am intrat prin efracţie in Spitalul Floreasca. E gol, nu ştie nimeni că sunt aici. Mă duc să fur nişte droguri. Ăştia au toate drogurile încuiate pe undeva. Trebuie să găsesc un loc unde există droguri la spitalul Floreasca. Sunt în Spitalul Floreasca. Vreau să găsesc şi eu niste boxuri de ET-uri din alea. WOOW OXICOMANIII!!!”, afirmă tânărul într-un videoclip pe care l-a filmat din spital, conform aceleiași surse.

Ce spune purtătorul de cuvânt al spitalului

„Astăzi dimineaţă, când lucrătorii Serviciului Administrativ au venit la serviciu, au constatat că zona administrativă fusese vandalizată, în sensul că s-au inscripţionat pereţi cu graffiti și se forţaseră nişte uşi. A fost sesizată imediat Poliţia. Lucrătorii Serviciului s-au prezentat imediat. Au început să desfăşoare activitatea specifică. După ce a apărut postarea aceea pe mediile de socializare, cercetările s-au extins către zona de farmacie, laborator de anatomie patologică, pentru că există suspiciuni serioase că este vorba de aceeaşi persoană care a vandalizat atât zona de serviciu administrativ, cât şi zona de farmacie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Și Poliția face cercetări în acest caz.

„În această dimineaţă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către reprezentanţi ai unei unităţi medicale din Sectorul 1, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de distrugere. La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au relaţionat cu apelantul, acesta sesizând faptul că, în cursul nopţii, un bărbat ar fi pătruns în incinta instituţiei, în zona administrativă (depozitul farmaceutic) unde s-a semnat cu un marker pe fişete, uşi, precum şi pe alte bunuri din incintă. Ulterior, la plecare, ar fi sustras două pungi cu ser fiziologic, dintr-o cutie aflată pe hol”, anunţă poliţiştii.

Și Vlad Pascu se află în acest moment la audieri, la fel și mama sa, care este suspectată că a încercat să șantajeze martori din dosarul fiului său.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro