Drone căzute în România: NATO nu deţine informaţii privind vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat
Ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, i-a informat miercuri, în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului Nord-Atlantic, pe aliaţii NATO cu privire la continuarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene din apropierea României.
Ambasadorul i-a informat pe aliaţi că pe teritoriul României au fost identificate, pentru a treia oară, fragmente de drone similare cu cele folosite de Rusia. Autorităţile române rămân în alertă şi desfăşoară o anchetă completă.
Potrivit purtătorului de cuvânt interimar al Alianţei Nord-Atlantice, Dylan White, „NATO nu deţine informaţii care să indice vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat”.
„NATO este solidară cu aliatul nostru, România. Secretarul general a vorbit cu preşedintele Iohannis în weekend şi continuăm să a declaramonitorizăm situaţia în strânsă legătură cu autorităţile române”, a mai transmis sursa citată.
Amintim că Ministerul român de Externe l-a convocat de urgență pe șeful misiunii diplomatice a Federației Ruse la București și a anunțat aliații NATO despre ultimul incident petrecut miercuri, când noi fragmente ale unei drone similare celor folosite de Armata rusă au fost găsite în România, în județul Tulcea.