Sari direct la conținut

Igor Dodon spune ca nu va suspenda relatiile cu UE, dupa ce luni a afirmat ca va lupta pentru denuntarea Acordului de Asociere

HotNews.ro
Igor Dodon, Foto: Facebook / Igor Dodon
Igor Dodon, Foto: Facebook / Igor Dodon

Socialistul Igor Dodon, presedintele ales al Republicii Moldova, a declarat marti ca tara sa nu va taia relatiile cu Uniunea Europeana, dupa ce, cu o zi inainte, a dat asigurari pentru presa rusa ca va lupta pentru denuntarea Acordului de Asociere semnat de tara sau UE si pentru integrarea in Uniunea Euroastica, ce este controlata de Rusia, transmite News.ro.

„Toate legaturile cu UE raman in vigoare, toate deciziile cu partenerii externi ai Republicii Moldova vor continua in viitor”, a spus Dodon. „Presedintele nu ar trebui sa fie nici pro-european, nici pro-rus, ci doar pro-moldovean”, a adaugat el.

Intr-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia, acordat la scurt timp dupa alegeri, Dodon a spus ca, din punctul sau de vedere. semnarea Acordului de Asociere cu UE a fost o greseala. „Indicatorii economici arata ca Republica Moldova a pierdut din cauza semnarii acestui document. Ea a pierdut piata ruseasca si nu a primit pe cea europeana. In general eu si partidul socialistilor vom lupta pentru denuntarea acestuia”, a precizat Dodon.

In cursul dezbaterilor electorale, Igor Dodon a declarat ca nu vrea ca moldovenii sa piarda posibilitatea de a calatori fara vize pe teritoriul UE. Totusi, daca el ar reusi denuntarea Acordului de Asociere cu UE, acest fapt ar duce automat si la pierderea posibilitatii de a calatori fara vize in tarile europene, potrivit Agora.md.

In prezent, UE este cel mai important partener economic al Republicii Moldova. Ponderea exporturilor moldovenesti pe piata UE este de aproape 64%, in timp ce spre CSI este de doar 21% si este in scadere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro