EXCLUSIV Dragos Pislaru, ministrul Muncii: "In doua saptamani voi anunta daca intru in USR sau raman in Guvern. Se anunta greve si nu vreau sa-l pun in dificultate pe premierul Ciolos"
Dragos Pislaru, ministrul Muncii, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca a avut discutii cu USR si ca in doua saptamani va anunta daca se va inscrie in partidul lui Nicusor Dan sau va ramane in guvern. Pislaru, considerat unul dintre ministrii reformisti si un colaborator apropiat al premierului Dacian Ciolos, spune ca in urmatoarea perioada vor aparea greve si proteste in sectorul bugetar care „par sa aiba un substrat politic si electoral”, si ca va pleca din guvern doar daca va gasi o solutie „sa nu-l pun si pe premierul Ciolos in dificultate legat de agenda Ministerului Muncii”.
Reamintim ca premierul Ciolos a anuntat ca orice ministru care se inscrie intr-un partid politic inainte de terminarea mandatului va trebui sa plece din Guvern.
- Ramaneti pe HotNews.ro pentru a citi si restul interviului, in care Dragos Pislaru vorbeste despre protestele magistratilor, dar si despre initiativa Guvernului privind stimularea angajarilor
Rep: Numele dvs. a fost vehiculat in ultima perioada ca posibil viitor membru USR. Intrati in USR?
Dragos Pislaru: Trebuie sa recunosc ca am avut discutii cu USR, mi s-a propus sa ma alatur echipei si recunosc ca e tentant. Pentru ca USR e acum un partid care vine cu oameni complet nepatati din perspectiva etica, morala, de coruptie si care au o agenda progresista.
Pe de alta parte, in aceasta perioada s-au anuntat greve din mai multe zone. Exista cel putin doua elemente dificil de gestionat: legea salarizarii unitare, pe care as vrea sa o imping mai departe, si salariul minim – o problema trata pe ultima suta de metri anul trecut, fostul guvern nu-si asumase nimic si ne-am trezit ca in pana pe 31 decembrie trebuie sa adoptam un nivel – acum avem in derulare elemente de studii de impact si as vrea sa vedem ca anul asta nu se mai intampla iar negocierea de pe ultima suta de metri.
Deci, in esenta, din cauza acestor elemente, greve si cele doua evenimente, am o dificultate in a concepe plecarea mea acum. Dar probabil ca in urm doua saptamani aceste lucruri se vor clarifica. Pe de o parte, daca exista vreo cale pentru mine sa cred ca e realist ca prin ceva ce pot face sa preintimpin grevele, ceea ce nu cred ca e posibil pentru ca par sa aiba un substrat politic si electoral.
Rep: La care va referiti?
Dragos Pislaru: Ma refer la mai toate, in afara de penitenciare acolo chiar s-ar putea sa gasim o solutie. Pentru administratia publica locala – unde s-a anuntat greva generala in 31 octombrie, cel din sistemul snaitar pentru categoriile neacoperite de mariririle de salarii, paralizia din justitie. Parerea mea e ca o anumita parte a zonei de invatamant va intra in greva chiar indiferent ce am promite noi. E vorba de aceiasi sindicalisti care au intrat in greva pe 1 iunie, desi practic gasisem o formula care parea mai degraba buna pentru sectorul lor.
Rep: Deci intuiti ca aceste greve vor avea loc si in prezenta si in absenta dvs?
Dragos Pislaru: Asa este. Daca in doua saptamani ma voi lamuri ca indiferent ce pregatesc, ce lucrez, ce facem, nu va avea nici un impact si voi intelege ca singurul mod in care pot sa legitimez o constructie pe legea salarizarii sau orice alt proiect ar presupune sa ma alatur unei forte politice care sa aiba o agenda progresista, da, cred ca iau in calcul sa fac acest pas.
Rep: Deci in doua saptamani veti anunta daca intrati in USR sau ramineti in guvern.
Dragos Pislaru: Pe scurt, da.
Rep: Va ginditi la o candidatura la parlamentare si la un post in conducerea partidului?
Dragos Pislaru: Ca sa te gandesti trebuie sa ti se ofere (rade). Hai sa o luam metodic. Motivul pentru care m-as duce in USR e strict pentru a gasi o cale de a sustine cateva lucruri cristalizate in utlima vreme pentru urmatoarea agenda in spatiul public. Deci nu e vorba de o ambitie personala, ci de incercarea de a sa proiectez o agenda. USR e acum cea mai deschisa formatiune la o agenda de progres, care sa ia in calcul reforme de tipul celor pe care acest guvern le-a inceput. Ma uit la declaratiile publice, la oamenii de acolo. Am avut discutii la nivel de potential de implicare, dar sa vorbim despre ce si cum, asta e mult.
Stati mai intai sa vad cum reusesc sa gestionez aceasta agenda si poate daca gasesc solutii ca sa nu-l pun si pe premierul Ciolos in dificultate legat de agenda Ministerului Muncii ar putea sa fie o optiune.
Repet: nu e o decizie deja luata. Eu pana la urma nu am venit ca sa joc un joc politic, ci sa indeplinesc un mandat. Dar daca voi constata ca nu am nici un fel de alta cale pentru a mai regla ceva, practic ar putea fi mai legitima sustinerea unei forte care poate aduce o agenda pe care eu o sustin pe esichierul politic.