Alegeri europene… în familie: Nepoata lui Jean-Marie Le Pen își va concura mătușa în alegeri
Nepoata bătrânului lider al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, va deschide o listă pentru alegerile europene care va concura cu cea a partidului Rassemblement National (RN), fondat de mătușa sa Marine și dat în avantaj de sondaje, potrivit AFP.
Marion Maréchal, fostă deputată a Frontului Național, precursorul RN, în vârstă de 33 de ani, a fost susținută miercuri de fostul polemist Eric Zemmour, care conduce Reconquête, un mic partid de aceeași orientare politică ce a obținut 7,07% la alegerile prezidențiale din 2022.
„Am decis să îi încredințez lui Marion Maréchal sarcina de a conduce lista Reconquête pentru alegerile europene”, a declarat el miercuri într-un interviu pentru Le Figaro.
„Vreau ca ea să fie însoțită de întreaga generație tânără, din toate partidele de dreapta, care s-a raliat la mine în timpul alegerilor prezidențiale, și vreau ca ea să obțină un scor cât mai mare”, a continuat el, calificând-o pe nepoata lui Marine Le Pen drept „talentată”.
„Se pot apăra convingerile, concepția despre Europa, fără a fi neapărat cap de listă”, a explicat fostul candidat la prezidențiale pentru Le Figaro, precizând că va fi „evident în campanie”.
Reluând tema extremei drepte, Eric Zemmour a explicat: „Vom face din alegerile europene din 9 iunie un referendum asupra imigrației”, a spus el, un subiect pe care îl consideră o „prioritate europeană”.
Cu toate acestea, Zemmour nu a susținut apelul lui Jordan Bardella, președintele RN, de a organiza un referendum privind imigrația în ziua scrutinului.
Marion Maréchal s-a retras din viața politică după alegerile prezidențiale din 2017, iar în anul următor a lansat Institutul de științe sociale, economice și politice (ISSEP), o școală publică al cărei director a devenit.
După ce a părăsit Frontul Național în 2019, ea a susținut candidatura lui Éric Zemmour la alegerile prezidențiale din 2022 și a devenit vicepreședinte executiv al partidului pe care acesta l-a fondat.