Bob Dylan. Cronica vietii mele
Carte inclusa pe lista celor mai bune aparitii ale anului 2004 de publicatiile: The New York Times, The Washington Post, The Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The Daily Telegraph, Publishers Weekly. Finalista, in acelasi an, la National Book Critics Circle Award.
- Comanda cartea online la GiftBooks.ro. Poti obtine transport gratuit!
- Alte carti interesante la GiftBooks.ro
Nu trebuie sa fii fan Bob Dylan si nici macar pasionat de folk, blues sau rock ca sa ai ce afla din aceasta Cronica… Este de ajuns sa te intereseze lucruri precum muzica si poezia, conditia de creator si de star sau transformarea Americii si a lumii in a doua jumatate a secolului XX. Cronica vietii mele vorbeste, pertinent si pilduitor, despre arta, despre succes si despre istorie, despre obstinatie in urmarirea unei vocatii, despre cautare si despre supravietuire. Fara sa urmeze strict, dupa tipicul autobiografic, succesiunea cronologica a faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este si un exemplu de proza memorabila. Personajele si intamplarile sale, de zi cu zi sau insolite, ti se intiparesc in minte la fel de durabil ca vocea autorului si acordurile lui de chitara din cantece precum „Blowin’ in the Wind“, „Like a Rolling Stone“ sau „Ballad of a Thin Man“.
„Știam cu totii ca Dylan este priceput la cuvinte. Dar putem spune, fara teama de a gresi, ca nimeni nu se astepta ca autobiografia sa sa fie intr-atat de intensa. Colinda de la o secventa a vietii lui la alta si fiecare capitol cuprinde personaje iesite din comun si scene nebunesti… O realizare remarcabila – asemenea celor mai bune scrieri extrase din experienta personala ale lui Henry Miller, este o poveste care pune in lumina timpurile pe care le descrie si dezvaluie posibilitatile spiritului omenesc.“ (Rolling Stone)
BOB DYLAN, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, pe numele său Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941, la Duluth, Minnesota. În timpul studenţiei a început să interpreteze cântece folk şi country, luându-şi numele de Bob Dylan după cel al poetului Dylan Thomas. După primele discuri care l-au consacrat pe scena folk şi ca portdrapel al mişcării protestatare din epocă, a folosit, începând cu albumul Bringing It All Back Home (1965), şi instrumente electrice, fapt care i-a contrariat, în epocă, pe puriştii genului. Transgresând genurile muzicale, este unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock. Discografia sa cuprinde până în prezent 36 de discuri originale, cărora li se adaugă numeroase înregistrări live şi compilaţii.
Multipremiat – printre distincţiile recente, Presidential Medal of Freedom acordată de preşedintele Barack Obama în 2012 -, cu peste 100 de milioane de discuri vândute, Bob Dylan continuă să concerteze şi să aibă o influenţă notabilă. De la Jimi Hendrix până la formaţii alternative precum Laibach, cântecele sale au fost şi sunt şi astăzi preluate şi adaptate. Opera sa scrisă include, alături de proza poetică Tarantula (1971), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), volumul de memorii Chronicles: Volume One (2004), Lyrics: 1962-2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by Christopher Ricks. La Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Poezia”, a apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics purtând titlul Suflare în vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa volumului. | www.bobdylan.com