Sari direct la conținut

Claudiu Tupulan, inlaturat de la conducerea Facultatii de Politie a Academiei "Al. I. Cuza", din cauza suspiciunilor de plagiat

HotNews.ro
Marin Claudiu Tupulan, imputernicit decan la Facultatea de Politie, Foto: academiadepolitie.ro
Marin Claudiu Tupulan, imputernicit decan la Facultatea de Politie, Foto: academiadepolitie.ro

Claudiu Tupulan – unul dintre membrii comisiei care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Toba – a fost inlaturat de la conducerea Facultatii de Politie a Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, intrucat in cazul sau exista suspiciuni de plagiat, anunta pe contul sau de Facebook jurnalista Emilia Sercan, care citeaza o declaratie acordata in exclusivitate de rectorul Academiei de Politie, Daniel Torje, scrie News.ro.

„Intrucat exista suspiciuni de plagiat in privinta domnului Claudiu Tupulan, am luat decizia de a-i inceta imputernicirea de la comanda Facultatii de Politie din cadrul Academiei de Politie, iar incepand cu data de 23 septembrie voi face o alta nominalizare pentru functia de decan”, a declarat rectorul Academiei de Politie, Daniel Torje.

Claudiu Tupulan era decan (imputernicit) al Facultatii de Politie din cadrul Academiei de Politie din 25 martie 2016, iar pana la acea data a fost, timp de un an, director al Departamentului de Politie si Stiinte Comportamentale Activitati al academiei. Din martie 2015, Tupulan este conducator de doctorat in domeniul „Ordine publica si siguranta nationala”.

Tupulan a facut pare din comisia de lucru CNATDCU care a analizat lucrarea de doctorat a fostului ministru al Afacerilor Interne Petre Toba si care a stabilit ca Toba nu a plagiat. Comisia a sutinut, in raportul obtinut de News.ro, ca persoanele care au formulat sesizarea in cazul Toba au manifestat malitiozitate atunci cand au aratat ca Toba nu stie sensul cuvantului „apud” si au pus totul pe „inadvertente dactilografice insignifiante”, Toba nefiind specializat in lucrul la computer. Raportul comun al comisiei din care a facut parte Tupulan a fost respins de Consiliul General al CNATCU, care va desemna o alta comisie de experti pentru analizarea lucrarii lui Petre Toba.

Claudiu Tupulan a facut parte si din grupul care a analizat teza de doctorat a primarului Florentin Pandele si a stabilit ca acesta nu a plagiat. Si in acest caz, Consiliul General al CNATDCU a respins raportul comisiei de lucru, urmand sa fie constituita o noua comisie care sa dea un verdict final.

Jurnalistii de la Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) au scris ca Tupulan ar fi plagiat mai multe articole pe care le-a publicat in reviste de specialitate, fiind preluate inclusiv greselile de tehnoredactare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro