Sari direct la conținut

Președintele Egiptului cere măsuri de control al numărului de copii născuți, pe modelul Chinei

HotNews.ro
Aglomeratie in Cairo, Foto: Stefano Venturini / CuboImages / Profimedia
Aglomeratie in Cairo, Foto: Stefano Venturini / CuboImages / Profimedia

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, a cerut marţi „organizarea libertăţii de a face copii”, dând ca exemplu politica Chinei de a promova naşterea unui singur copil în fiecare familie, transmit AFP și Agerpres.

Al-Sissi a afirmat că „este nevoie de 400.000 de naşteri pe an” la populaţia de 105 milioane a Egiptului, iar în 2022 s-au înregistrat aproape 2,2 milioane de naşteri. Egiptul a depășit pragul de 100 de milioane de locuitori în 2020.

Al-Sissi a făcut comentariul imediat după ce ministrul sănătăţii şi populaţiei, Khaled Abdel Ghaffar, afirmase la o reuniune a oficialităţilor de la Cairo că „a face copii este o libertate totală”.

„Nu sunt de acord cu ideea dv. că a face copii ţine de libertatea totală. Să lăsăm libertatea unor oameni care ar putea să nu cunoască amploarea problemei? Până la urmă, preţul va fi plătit de toată societatea şi de statul egiptean”, a spus al-Sissi.

„Trebuie să organizăm această libertate, altfel va provoca o catastrofă”, a insistat el. Şeful statului egiptean, care se confruntă cu cea mai gravă criză economică din istorie, a reamintit că Beijingul „a luat această decizie în 1968” şi abia în 2015 a permis tuturor familiilor să aibă al doilea copil.

Chinezii „au reuşit astfel politica de control demografic”, a subliniat președintele Egiptului.

China permite acum oamenilor să facă 3 copii

Observatorii apreciază că Sissi va candida la primăvară pentru al treilea mandat de preşedinte. El obişnuieşte să ţină discursuri lungi şi să atace frecvent „revoluţia” din 2011 care l-a răsturnat de la putere pe autocratul Hosni Mubarak.

Marţi, al-Sissi a reluat acest subiect: „De ce au ieşit oamenii în stradă în 2011? Fiindcă părea că statul nu se îngrijeşte de nevoile lor, însă nu au înţeles că statul nu putea, nu fiindcă nu ar fi vrut, ci fiindcă nu avea capacitatea”.

După cum a menționat și președintele egiptean, China a renunțat la politica copilului unic în 2015, iar în 2021 a ridicat limita numărului de copii pe care îi poate avea o familie la 3, în loc de 2, în contextul în care a ajuns să se confrunte cu un declin demografic.

Anul trecut populația Chinei a scăzut pentru prima oară în ultimii 60 de ani, după ce în țara comunistă au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese.

Anul acesta India a depășit China în ceea ce privește numărul de locuitori, devenind astfel cea mai populată țară din lume.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro