Germania, Polonia si Franta cer ajutor pentru a stopa criza din Ucraina
Ministrii de externe ai Germaniei, Frantei si Poloniei au convenit ca eforturile internationale de a pune capat luptelor din estul Ucrainei ar trebui sa fie mai mari, a declarat Frank-Walter Steinmeie, ministrul de Externe al Germaniei, citat de Reuters.
El spune ca nu au fost suficiente progrese in punerea in aplicare a acordului de incetare a focului de la Minsk. Oficialii occidentali au vorbit cu Rusia si Ucraina pentru a le incuraja sa puna in aplicare masurile convenite deja in acord, inclusiv alegeri comune.
„Trebuie sa lucram pentru escaladarea situatiei”, a declarat ministrul german de Externe.
Steinmeier a spus ca grupul isi doreste, de asemenea, sa linisteasca europenii cu privire la importanta continua si relevanta a UE, dupa ce Marea Britanie a votat pe 23 iunie sa paraseasca blocul.
Liderii din Rusia, Germania si Franta au convenit sa se intalneasca pentru a discuta situatia din Ucraina pe 4 si 5 septembrie, in China, in paralel cu Summitul G20, a declarat Kremlinul.
Un val de lupte recente din estul Ucrainei, unde Kievul se lupta cu separatistii pro-rusi si tensiunile din Crimeea au crescut ingrijorarea ca acordul de incetare al focurilor, convenit in februarie 2015, s-ar putea prabusi.
Presedintele Ucrainei, Petro Poroshenko, a declarat saptamana trecuta ca nu a exclus introducerea legii martiale si mobilizarea unui nou val militar, in cazul in care conflictele dintre separatisti se inrautatesc.