Sportivele din echipele de handbal, spada si volei au primit joi titlul de Cetatean de Onoare si vor fi premiate cu 5.000 lei fiecare
Sportivele din echipele de handbal, spada si volei au primit joi titlul de Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti, potrivit unui proiect adoptat joi de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. In plus consilierii generali au aprobat premierea cu 5.000 lei a fiecarei sportive..
La sedinta de Consiliu general au fost prezente si doua sportive de la CSM care au multumit pentru privilegiul acordat si investitiile facute in clubul lor de municipalitate. In plus acestea au inmanat primarului general Gabrielea Firea doua mingi cu autografele echipelor de handbal si volei.
„As vrea sa va multumesc in numele echipei de handbal feminin. Aceasta performanta nu a venit in mod intamplator, traiesc intr-un climat stabil, de investitii. Imi doresc ca acest lucru sa se intampla si in continuare”, a declarat Cristina Varzaru, echipa de handbal feminin.
Gabriela Firea a declarat ca sportivii vor primi si primele de rezultat de 20.000 de euro care au fost promise, dar nu s-au mai dat.
„Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Bucuresti a castigat la inceputul lunii mai a acestui an, in urma turneului final intitulat Women’s EHF Final4 de la Budapesta, competitia europeana intercluburi ‘Liga Campionilor’ – prima in ordine ierarhica in ramura de sport handbal in sezonul 2015-2016, competitie organizata de catre Federatia Europeana de Handbal. De asemenea, echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Bucuresti a castigat in luna aprilie Cupa ‘Challenge 2016’ din cadrul competitiei cu acelasi nume, organizata de Confederatia Europeana de Volei. Echipa de spada care a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de vara moderne – a XXXI-a editie, Rio 2016, este formata din Loredana Dinu, Simona Cristina Gherman, Simona Pop, Ana Maria Florentina Popescu, a castigat medalia de aur. Concurentii si echipele care au facut posibile aceste performante se cuvine a fi recompensati prin acordarea acestei distinctii in semn de apreciere”, se arata in expunerea de motive semnata de primarul general Gabriela Firea.
In plus, Primaria Capitalei va organiza Gala sportivilor si premierea membrilor echipei de handbal feminin si ai echipei de volei feminin apartinand Clubului Sportiv Municipal Bucuresti si echipei de spada a Romaniei medaliata cu aur la Jocurile Olimpice 2016.
„Tinand cont de munca depusa de sportivi, antrenorii acestora dar si sacrificiul neconditionat din partea parintilor, consider ca reprezinta un gest de recunostinta din partea autoritatilor locale in a premia rezultatele de exceptie a membrilor echipei de spada ce au reprezentat cu cinste si onoare Romania la Jocurile Olimpice de la Rio, respectiv a membrilor echipei de handbal feminin si volei feminin din cadrul CSM Bucuresti. Proiectul propune premierea sportivilor cu suma de 5000 lei, pentru fiecare membru al echipei, finantarea cheltuielilor fiind suportata din bugetul Proedus”, se arata in expunerea de motive referitor la oportunitatea organizarii Galei Sportivilor.